Criza secolului al treilea (235–284 e.n.), numită și Anarhia militară sau Criza imperială, a fost o perioadă vulnerabilă a Imperiului Roman, care aproape s-a prăbușit din cauza invaziilor, războaielor civile și a declinului economic. A început cu asasinarea împăratului Severus Alexandru în 235, care a dus la instabilitate politică, uzurpatori multipli și tulburări larg răspândite. Imperiul s-a fracturat în trei state rivale, în timp ce incursiunile barbare, degradarea monedei și Ciuma lui Cyprian au agravat criza. Armatele romane s-au bazat tot mai mult pe mercenarii barbari, iar comandanții regionali au câștigat autonomie, în timp ce autoritatea centrală era tot mai slabă.
Armata romană a cerut mită pentru menținerea loialității, Septimius Severus și fiul său, Caracalla, au crescut semnificativ salariile și beneficiile militare, iar această cheltuială crescândă i-a împovărat pe succesorii lor.
Caracalla s-a gândit să împartă imperiul cu fratele său Geta, dar mama lor, Julia Domna, l-a împiedicat. Pe măsură ce Roma a trecut la o poziție defensivă, a pierdut bogăția acumulată în secolele precedente și a suferit devastările economice din cauza invadatorilor și a războaielor civile.
Aceste conflicte au epuizat resursele, au solicitat forța de muncă și au înrăutățit instabilitatea financiară. Creșterea costurilor militare, impozitarea ineficientă și cheltuielile extravagante i-au determinat pe împărați să confiște proprietăți pentru a combate criza fiscală.
În 235, Roma s-a confruntat cu o criză când Severus Alexandru era concentrat pe diplomație și a evitat cuceririle, acesta a pierdut respectul trupelor și a fost asasinat. Succesorul său, Maximinus Tracul, s-a străduit să mențină controlul, ceea ce a dus la anul haotic – Anul celor șase împărați (238), în timpul căruia au fost uciși mai mulți pretendenți la conducerea imperiului.
În lupta pentru putere, generalii au neglijat apărarea Romei
Generalii s-au luptat pentru putere, neglijând apărarea Romei împotriva invaziilor constante ale triburilor germanice și imperiului sasanid. Schimbările climatice au forțat migrații în ținuturile romane, iar Ciuma lui Ciprian din anul 251 e.n., a slăbit și mai mult imperiul. Criza s-a adâncit în 260 când împăratul Valerian a fost capturat și a murit în captivitatea sasanizilor.
În timpul crizei din secolul al III-lea, Roma s-a confruntat cu uzurpatori, invazii inamice și fragmentarea teritoriilor deținute. În anul 260, Galia, Marea Britanie și Hispania s-au despărțit ca Imperiul Galic, în timp ce Siria, Palestina și Egiptul au format Imperiul Palmirian în 267. Provinciile rămase, centrate pe Italia, s-au luptat împotriva amenințărilor interne și externe.
În 268/69, Claudius II Gothicus a învins la Naissus o invazie gotică a Greciei (268/269), marcând un punct de cotitură. Succesorul său, Aurelian (270–275), a restabilit unitatea prin revendicarea teritoriilor pierdute, dar a fost asasinat, ceea ce a dus la o instabilitate reînnoită.
Imperiul s-a stabilizat doar sub Dioclețian în 284, care a introdus Tetrarhia pentru a împărți puterea între patru conducători. În ciuda acestor reforme, războaiele civile au persistat până când Constantin cel Mare a devenit singurul conducător. Imperiul roman a rezistat în Occident până în 476 și în Orient până în 1453.
Criza secolului al treilea a prins Roma afectată de luptele pentru succesiune, război civil, dezastre naturale și invazii străine. Lipsa unor reguli clare de succesiune imperială a dus la lupte frecvente pentru putere, ale generalilor care au preluat controlul prin forța militară. Această instabilitate, agravată de ciumă și schimbările climatice, a slăbit economia și apărarea imperiului.
Rețeaua comercială a Romei a fost perturbată de criza secolului al III-lea
Invaziile barbare s-au intensificat, grupuri precum alamanii și francii au pus presiune pe teritoriile romane, în timp ce perșii sasanizi au reprezentat o amenințare majoră estică, cucerind orașe cheie. În ciuda eforturilor împăraților de a stabiliza imperiul, criza a slăbit permanent Roma și a pregătit scena pentru eventualul său declin.
Imperiul Roman s-a confruntat cu o hiperinflație severă din cauza anilor de devalorizare a monedelor, începând cu împărații din dinastia severilor, care au extins armata și au crescut salariile soldaților.
Împărații care au condus imperiul pentru durate scurte, au mărit bonusurile militarilor și au redus valoarea monedei cu bronz și cupru, provocând o inflație fulgerătoare. În timpul domniei lui Dioclețian, moneda veche era aproape prăbușită. Denarul de argint a dispărut, taxele erau adesea colectate în natură, iar comerțul s-a bazat pe lingouri sau troc, pe măsură ce monedele de vânzare cu amănuntul își pierdeau din valoare.
Criza secolului al treilea a perturbat grav rețeaua comercială vastă a Romei, care a prosperat de la Pax Romana. Rutele comerciale sigure și eficiente conectau înainte porturile mediteraneene de interiorul imperiului și permiteau schimbul de produse agricole și manufacturate.
Cei mai bogați au exportat culturile comerciale, încurajând astfel interdependența economică. Înainte de criză, comerțul a înflorit, mărfurile precum metalele, animalele, vinul, petrolul, cheresteaua și cerealele circulau liber prin imperiu. Acest sistem economic s-a prăbușit pe măsură ce instabilitatea a spulberat piețele interne ale Romei.
Criza secolului al treilea a spulberat rețeaua comercială internă a Romei, deoarece tulburările civile au făcut călătoriile să fie nesigure și moneda degradată a paralizat comerțul. Marii proprietari de pământ, incapabili să exporte culturi, s-au orientat către subzistența și producția locală, punând bazele „economiei domestice” autosuficiente din Evul Mediu.
Declinul economic nu a fost uniform în imperiul roman
Populațiile urbane s-au retras în mediul rural, mulți devenind coloni, o clasă legată de pământ asemănătoare iobăgiei medievale. Pe măsură ce comerțul a scăzut, puterea s-a mutat de la orașe, la moșiile rurale, slăbind autoritatea centrală, în special în Imperiul vestic. Această perioadă a marcat trecerea lentă de la antichitatea clasică la societatea feudală medievală.
În ciuda poverilor sporite pe care le suportau clasele inferioare, declinul economic nu a fost uniform în întregul imperiu. În timp ce conflictele militare și inflația din anii 270 au tensionat economia, aceasta nu s-a prăbușit din cauza variațiilor regionale.
Unele zone, precum Egiptul, Africa și Hispania, au continuat să prospere, în timp ce chiar și regiunile afectate de război precum Asia Mică au dat dovadă de rezistență. Comerțul a prosperat în multe provincii, deși unele, în special în nord-vest, s-au confruntat cu perturbări semnificative. Astfel, criza nu a fost un colaps economic universal, ci o perioadă de schimbări economice inegale în Imperiul Roman.
Cu timpul, orașele romane s-au micșorat
Orașele romane s-au micșorat și au fost fortificate asemănător cu orașele medievale. În ciuda reformelor ulterioare, rețeaua comercială nu și-a revenit niciodată pe deplin, mai ales în Occident, unde s-a confruntat cu invazii repetate.
Puterea imperiului s-a mutat spre est, cu Dioclețian care conducea din Nicomedia și modela viitorul imperiului. Pe măsură ce veniturile au scăzut și cheltuielile au crescut, guvernul a impus taxe mai mari, deficitul de forță de muncă s-a agravat, iar profesiile au devenit ereditare. Dioclețian și Constantin au impus restricții de muncă și recrutare în timp ce au introdus programe sociale pentru atenuarea crizei.
Împărații romani din secolul al treilea s-au bazat pe armată, nu pe pretorieni, slăbind astfel rolul politic al Romei. Puterea s-a mutat mereu în zona unde se afla împăratul și armatele sale, adesea în Est. Acest lucru a condus la noi capitale precum Milano, Trier, Nicomedia și mai târziu Constantinopol. Senatul și-a pierdut influența, în timp ce clasa ecvestră, și-a câștigat proeminența prin conducerea militară.
Foto: Cole Thomas – Dezolarea, 1836.
CITEȘTE ȘI: