Comisia parlamentară specială a respins proiectul Şova. RMGC speră în completarea cadrului legislativ actual printr-un proiect echitabil

Comisia parlamentară specială, din care au lipsit reprezentanţii PDL, a respins proiectul legislativ special referitor la minerit, propus de ministrul delegat Dan Şova. Reprezentanţii companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) au anunțat că salută concluzia membrilor comisiei, care au decis completarea cadrului legslativ actual referitor la minerit.”Raportul Comisiei parlamentare a venit la capătul unor dezbateri transparente, în care opinia publică a avut ocazia să fie informată cu privire la proiectul Roșia Montană. Raportul comisiei este profesionist și cuprinzător și ne bucurăm că, după mulți ani de așteptare, s-a desfășurat o analiză serioasă a acestui proiect minier, în toate aspectele sale. Apreciem concluzia Comisiei, care recomandă completarea cadrului legislativ actual din România cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare.

Sperăm că acest cadru legislativ va permite dezvoltarea industriei miniere din România și atragerea de investitori. Așteptăm adoptarea rapidă a cadrului legislativ general, pentru ca dezvoltarea proiectului minier Roșia Montană să poată demara în prima parte a anului 2014, iar impactul economic pozitiv al repornirii mineritului în România să se facă simțit în întreaga economie.

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) acţionează şi a acţionat întotdeauna cu bună credinţă şi deplină respectare a cadrului legal. RMGC își reafirmă respectul pentru toate instituțiile statului român și pentru specialiștii români. Avem încredere că beneficiile proiectului Roșia Montană – mii de locuri de muncă, standarde de mediu ridicate, patrimoniu restaurat și peste cinci miliarde de dolari în economia României – se vor concretiza cât mai curând”, spun reprezentanții companiei miniere.

Related posts

Leave a Comment