Clujul şi alte 32 de judeţe sub Cod Portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de Cod Portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii care vizează 33 de judeţe din ţară, printre care şi judeţul Cluj.

Avertizarea este valabilă pentru marţi, 16 iunie 2020, în intervalul orar 12:15-14:00.

Potrivit meteorologilor, în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi, local, în Muntenia vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 35 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi, de asemenea şi intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină şi frecvente descărcări electrice.

După ce va expira Codul Portocaliu, va intra în vigoare un Cod Galben, valabil până joi dimineața la ora 10:00. În acest interval, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20- 25 l/mp și, pe arii restrânse, 40- 60 l/mp.
Judeţele vizate sunt: Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Olt, Buzău şi Galaţi.

Related posts

Leave a Comment