Cercetarea sângelui artificial va primi 400.000 de lei de la Ministerul Educației și Cercetării

Ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu, a anunțat la Cluj că ministerul va continua finanțarea pentru studierea sângelui artificial de către cercetătorul clujean Radu Silaghi-Dumitrescu.„Vom continua finanţarea. Va fi dublă de această dată fără să existe sincope în proiectul profesorului Radu Silaghi-Dumitrescu. Prima tranşă va veni în luna aprilie, iar apoi, în funcție de necesităţi, vom vedea dacă finanţarea se va face şi prin intermediul institutelor cu care se colaborează la acest proiect”, a spus astăzi la Cluj Mihnea Costoiu. Cercetătorul Silaghi-Dumitrescu a precizat că are nevoie de un milion de lei, din care la finalul anului trecut a primit 200.000 de lei.

“Finanțarea va veni de la Minister prin UBB. Am să îi solicit domnului profesor și un calendar al proiectului, astfel încât să putem avea o previzionare a investițiilor necesare și a rezultatelor”, a mai declarat la Cluj ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu. Acesta l-a vizitat pe cercetător chiar în laboratorul în care lucrează, la Facultatea de Chimie din Cluj.

Ministrul susține că, de fapt, nu ar fi existat nicio sincopă în finanțarea cercetării din bani de la minister, pentru că aceasta ar fi fost făcută cu bani din alte proiecte. Ministrul a precizat că, în perioada 2010 -2013, conferenţiarul Silaghi a continuat cercetarea cu fonduri europene și de la UBB Cluj.

”Nu a fost niciun fel de blocaj. Domnul profesor a spus că între 2010 și 2013 nu a avut niciun ban pentru acest proiect. Numai în 2013, la solicitarea mea au fost discuțiile între domnia sa si unele institute din Cluj-Napoca și am rezolvat această problemă. Am alocat sume în 2013, ultima fiind de 200.000 de lei pentru diverse echipamente”, a mai spus Costoiu.

Related posts

Leave a Comment