Ce surprize pregătește teatrul „Puck” de Ziua Marionetei și Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii și Tineret

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” marchează, în curând, Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret (20 martie) și Ziua Marionetei (21 martie) cu spectacole deosebite pentru cei mici.

Astfel, artiștii trupei române a Teatrului de Păpuși „Puck” vor prezenta vineri, 20 martie, de la orele 09:30 și 11:00, la Casa Radio, de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret, spectacolul „Cartea junglei”, după Rudyard Kipling.
În inima junglei indiene, un băiat pe nume Mowgli este crescut de o haită de lupi după ce a fost pierdut în sălbăticie. Sub protecția lupoaicei-mamă și îndrumat de ursul Baloo, el învață legile junglei și se luptă să supraviețuiască între animale și pericole. Dar cel mai mare pericol vine de la tigrul Shere Khan, care îl vede pe băiețel ca pe o amenințare.
Trecând prin aventuri pline de suspans, descoperind ce înseamnă prietenia și înțelepciunea, Mowgli ajunge să afle unde îi este adevăratul loc: printre oameni sau în junglă? „Cartea junglei” este o poveste atemporală despre identitate, apartenență și forța legăturilor care ne definesc.
După: Rudyard Kipling.
Scenariul și regia: Cristian Pepino.
Scenografia: Raluca Maria Aionițoaie, Cristian Pepino.
Asistenți scenografie: Elena Ilaș, Florin Marin.
Muzica originală: Szocs Levente.
Distribuție: Andra Cotiușcă, Robert Trifan, Angelica Pamfilie, Andreea Bolovan, Adina Ungur, Laura Corpodean, Călin Mureșan, Ion Iurcu, Ramona Atănăsoaie.
Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Biletele pot fi achiziționate la intrarea la eveniment și costă 12 lei.

Sâmbătă, 21 martie, de Ziua Mondială a Marionetei, la sediul instituției, situat pe str. I. I. C. Brătianu nr. 23, de la ora 11:00, va fi prezentat spectacolul „Muzicanții din Bremen”/ „A brémai muzsikusok” după Frații Grimm, în regia lui Rumi László.
Povestea începe, în această viziune scenică, în momentul în care se termină istoria cunoscută din poveste.
Astfel, personajele își povestesc peripețiile din trecut, reflectând asupra traseului pe care l-au parcurs. Istorisirile lor sunt prezentate prin cântece, iar muzica live integrează toate momentele spectacolului.
Distribuția este formată din Balogh Dorottya, Domokos Szabolcs, Kötő Áron, Mostis Balázs și Szűcs Tamás.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

În aceeași zi, cu ocazia Zilei Marionetei, după spectacolul „Muzicanții din Bremen”, copiii din public sunt așteptați la un program de aproximativ două ore, care include un atelier și un joc colectiv inspirat din spectacol.
„Muzicanții din Bremen” a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul secției maghiare, având ca element central muzica. Pornind de la acest aspect și inspirându-se și din feedbackul spectatorilor, artiștii pun accent pe muzica interpretată împreună și pe implicarea activă a publicului în jocuri comune.

Duminică, 22 martie, de la orele 11:00 și 12:30, pe aceeași scenă este programat spectacolul „Cartea junglei”, în regia regretatului Cristian Pepino.
Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
După: Rudyard Kipling.
Scenariul și regia: Cristian Pepino.
Scenografia: Raluca Maria Aionițoaie, Cristian Pepino.
Asistenți scenografie: Elena Ilaș, Florin Marin.
Muzica originală: Levente Szőcs.
Distribuție: Andra Cotiușcă, Robert Trifan, Angelica Pamfilie, Andreea Bolovan, Adina Ungur, Laura Corpodean, Călin Mureșan, Ion Iurcu, Ramona Atănăsoaie.
Spectacolul va avea o reprezentație și marți, 24 martie, de la ora 17:00.

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.
Biletele se pot achiziționa și de la casieria din foaierul teatrului, în limita locurilor disponibile, înainte de intrarea la spectacole.
Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.

SportinCluj: Calificare în sferturile EuroCup pentru U-BT Cluj-Napoca – ClujToday

Related posts

Leave a Comment