Ce legătură există între Traviata şi eliberarea Parisului de sub ocupaţia nazistă. Răspunsul îl oferă Opera Naţională Română din Cluj

Regizoarea franceză Nadine Duffaut pregăteşte o premieră inedită a operei Traviata de Giuseppe Verdi. Acţiunea operei este plasată în Parisul anului 1945, proaspăt eliberat de sub ocupaţia nazistă şi în care oamenii comiteau excese împotriva celor care colaboraseră sau avuseseră diferite relaţii cu germanii. Premiera operei este în 1 octombrie.

Spectatorii Operei Naţionale Române din Cluj vor avea ocazia să vadă o punere în scenă mai puţin obişnuită a operei Traviata. Regizoarea Nadine Duffaut a plasat acţiunea operei, inspirată de povestea de iubire dintre Alexandre Dumas-fiul şi o curtezană, în Parisul anului 1945. În acel an, parizienii pedepseau într-un mod violent femeile care fuseseră amantele ofiţerilor germani în anii de ocupaţie a Franţei, spune Nadine Duffaut.

 

Este pentru a doua oră când Nadine Duffaut realizează o premieră la Opera Naţională Română. Regizoarea franceză a realizat anul trecut şi opera Werther, care a dechis în octombrie 2015 stagiunea operei clujene, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principelui Radu al României.

Related posts

Leave a Comment