Greva minerilor din Valea Jiului în anul 1977 a fost cea mai mare mișcare de protest împotriva regimului comunist din România. A avut loc în perioada 1–3 august 1977 în orașul minier de cărbune Lupeni, pe Valea Jiului din Transilvania.
Cauza grevei a fost Legea 3/1977 (promulgată la 30 iunie în același an), care a pus capăt pensiilor de invaliditate pentru mineri și a ridicat vârsta de pensionare de la cincizeci la cincizeci și cinci de ani. Alte probleme au inclus prelungirea zilelor de lucru peste cele opt ore legale, salariile mici, orele suplimentare neplătite din martie, munca duminica, deducerile din salariu pentru nerespectarea obiectivelor de producție, condițiile necorespunzătoare de viață și indiferența conducerii față de situația minerilor.
Înainte de începerea grevei unii mineri au propus trimiterea unei delegații în capitală pentru a discuta problemele lor cu conducerea Partidului Comunist Român, dar au renunțat la această opțiune, deoarece minerii credeau că aveau nevoie să-și concentreze toată atenția într-un singur loc, iar în două locații diferite le-ar fi subminat fatal cauza. În perioada premergătoare grevei și chiar la începutul ei, unii dintre șefii sectoriali de partid care au obstrucționat eforturile minerilor au fost agresați verbal și fizic de către mineri.
Din cei 90.000 de mineri din Valea Jiului, 35.000 au decis să nu mai lucreze în seara zilei de 1 august. Celor de la Lupeni li s-au alăturat imediat colegii mineri din locațiile apropiate precum Uricani, Paroșeni, Aninoasa și Petrila.
Minerii au vrut să negocieze direct cu președintele Nicolae Ceaușescu
Liderii grevei: Ioan Constantin (Costică) Dobre și Gheorghe Maniliuc, care au fost ajutați de Dumitru Iacob, Ion Petrilă, Dumitru Dumitrașcu, Mihai Slavovschi, inginerul Jurcă și frații Amariei au întocmit o listă de 17 revendicări, aprobate de greviști. Aceștia au cerut președintelui Nicolae Ceaușescu să vină personal la Lupeni pentru a le primi cererile și a negocia cu ei. Au fost rostite discursuri cu revendicări, iar Valea Jiului era într-o stare de maximă tensiune.
Pe 2 august, o echipă de negocieri din București, din care a făcut parte Ilie Verdeț și Gheorghe Pană, ambii membri Biroului Politic, s-a adresat unei mulțimi de aproximativ 20.000 de mineri din Valea Jiului. Verdeț, un fost miner, a susținut că este acolo doar pentru a le asculta nemulțumirile și nu poate lua nicio măsură, deoarece deciziile îi aparțin lui Ceaușescu.
Minerii au devenit sceptici și au cerut prezența lui Ceaușescu, apoi au devenit ostili, huiduind și aruncând în oficialități cu resturi de mâncare. Încolțit și temându-se pentru siguranța echipei de negocieri, Verdeț a promis în cele din urmă să-l convingă pe Ceaușescu să vină să le răspundă cererilor.
Pentru evitarea posibilității unor ciocniri violente, autoritățile din Valea Jiului s-au infiltrat în zonă cu informatori și membrii ai Securității, dar au evitat impunerea vizibilă a legii marțiale. Depozitele de armament erau păzite de teamă că minerii ar putea să le folosească. În ziua sosirii lui Ceaușescu, trupele Securității, precum și funcționarii de partid au fost chemați din Craiova, Târgu-Jiu și Deva pentru dispersarea protestatarilor.
După grevă, liderii acesteia au fost pedepsiți
Dobre i-a liniștit pe mineri, îndemnându-i să-l lase pe Ceaușescu să vorbească, după care Ceaușescu a făcut promisiuni ca să rezolve nemulțumirile, inclusiv o zi de lucru de șase ore, weekenduri libere și oportunități de muncă pentru familiile minerilor. De asemenea, el a promis că nu se va răzbuna iar cei responsabili vor răspunde pentru nemulțumirea provocată minerilor. Minerii au aplaudat, iar greva s-a încheiat după plecarea lui Ceaușescu, unii s-au întors la serviciu pentru tura seară din 3 august, oferindu-se chiar să recupereze timpul pierdut.
Răspunsul grevei a lăsat de înțeles că vor fi acceptate cererile muncitorilor. Apoi a urmat izolarea conducătorilor, care au fost relocalizați sau întemnițați odată ce greva s-a încheiat și renunțarea la concesii, fapt care a stabilit un model de abordare a acestor incidente în viitor.
De exemplu, au urmat și alte tulburări în Cluj-Napoca, Turda și Iași, unde studenții și muncitorii din două proteste separate au mărșăluit pe străzi până la sediul partidului. A existat o blocare strictă a știrilor cu privire la astfel de evenimente, dar se pare că aceste dispute au fost dezamorsate în mod pașnic, având în vedere natura apolitică a cererilor (condiții precare din fabrică și cămin) și rezolvarea lor la timp. Până la urmă, greva din Valea Jiului, alături de episodul Goma, i-a învățat pe dizidenți că orice abatere publică de la regim nu va fi tolerată.
Foto: Ceauşescu pe Stadionul Jiul în august 1977. În spatele lui, prim-secretarul Partidului Comunist Petroşani Clement Negruţ, iar în stânga sa Ilie Verdeț.
CITEȘTE ȘI:
Cum a trecut România de la democrație la dictatură
Cum a ajuns Ceaușescu liderul României în era comunismului
