Xerxes I , cunoscut sub numele de Xerxes cel Mare, a fost al patrulea rege al regilor din Imperiul Ahemenid și a domnit din 486 î.e.n. până la asasinarea sa în 465. El a fost fiul lui Darius cel Mare și al Atossei, fiica lui Cirus cel Mare.
Xerxes s-a născut în jurul anului 518 î.e.n. Ca prinț persan, a fost crescut cu antrenament la călărie, vânătoare, război și valori zoroastriene precum adevărul, curajul și disciplina. Conform legii, Darius trebuia să numească un succesor înainte de campaniile militare; când s-a pregătit pentru războiul cu Grecia în 486 î.e.n., l-a ales pe Xerxes în locul fratelui său mai mare, Artobazan, subliniind descendența sa regală prin Atossa. După moartea lui Darius în același an, Xerxes a moștenit tronul fără probleme la vârsta de aproximativ 32 de ani.
Când Xerxes a preluat tronul, s-a confruntat cu revolte în Egipt și Babilon. A înăbușit revolta egipteană în 484, numindu-l pe fratele său Achaemenes ca satrap. Babilonul s-a revoltat de două ori, în 484 și 482.
Ulterior, Xerxes a renunțat la titlul de „Rege al Babilonului”, a divizat satrapia în unități mai mici și a înlocuit familiile de elită. Scriitorii antici au susținut că a distrus templele Babilonului și a îndepărtat statuia lui Marduk, deși istoricii moderni se îndoiesc de aceste relatări și sugerează că festivalul de Anul Nou a continuat probabil într-o formă modificată.
Invazia Greciei și distrugerea Atenei
După moartea lui Darius, fiul său, Xerxes, a preluat sarcina de a pedepsi Atena, Naxos și Eretria pentru rolul lor în Revolta Ionică, incendierea Sardesului și Bătălia de la Maraton. Începând cu anul 483, Xerxes și-a pregătit masiva campanie: a săpat Canalul Xerxes prin Muntele Athos, a stocat provizii de-a lungul rutei tracice și a construit poduri pontoane peste Dardanele. Vasta sa armată multietnică includea perși, mezi, egipteni, fenicieni, greci și multe alte nații.
Herodot relatează că primele poduri ale lui Xerxes au fost distruse de o furtună, determinându-l să „pedepsească” marea înainte de a le reconstrui cu succes. Unele state grecești, precum Teba și Tesalia, au fost de partea Persiei, în timp ce invazia Cartaginei în Sicilia ar fi putut distrage atenția aliaților greci.
În 480, Xerxes a pornit din Sardes cu o forță vastă – despre care Herodot spunea că ar fi de un milion, deși estimările moderne sugerează în jur de 60.000 – susținută de elita sa, Nemuritorii.
La Termopile (480), regele Leonidas și o mică forță greacă au rezistat armatei masive a lui Xerxes, dar au fost trădați și învinși. La scurt timp după aceea, Atena a fost abandonată, capturată și incendiată de perși, lăsând în urmă faimosul sit Perserschutt.
Înfrângerea pe care a suferit-o în Grecia și moartea lui Xerxes I
Grecii au ripostat în bătălia de la Salamina, unde Temistocle l-a atras pe Xerxes într-o înfrângere navală. Temându-se că podurile sale peste Dardanele ar putea fi tăiate, Xerxes și-a retras cea mai mare parte a armatei, lăsându-l pe Mardonius la comandă. În anul următor, perșii au fost învinși decisiv la Plateea, fapt care a pus capăt invaziei lor.
Înapoi în Persia, Xerxes s-a concentrat pe construcții grandioase: finalizarea proiectelor lui Darius la Persepolis și Susa, construirea Porții Tuturor Națiunilor, a Sălii celor o Sută de Coloane și a propriului său palat vast, extinzând în același timp grandoarea arhitecturală a imperiului.
În august 465, Xerxes a fost asasinat de Artabanus, comandantul gărzii regale, cu ajutorul eunucului Aspamitres. Sursele diferă: Ctesias scrie că Artabanus i-a înscenat prințului moștenitor Darius, determinându-l pe Artaxerxes să-l ucidă pe fratele său; Aristotel susține că Artabanus i-a ucis atât pe Xerxes, cât și pe Darius însuși. În cele din urmă, Artaxerxes a descoperit complotul și i-a executat pe Artabanus și pe fiii săi, asigurându-și tronul cu ajutorul generalului Megabyzus.
Surse:
- Herodot, Istorii.
- Diodor din Sicilia, Bibliotheca Historica.
- Plutarh, Viețile paralele.
Foto: Gravură a Babilonului de H. Fletcher, 1690.
Citește și:
