Bătălia de la Maraton din 490 î.e.n. a fost o luptă cheie în timpul primei invazii persane a Greciei. Forțele ateniene și plateene au învins armata persană mai mare, condusă de Datis și Artaphernes, fapt care a marcat un punct de cotitură major în războaiele greco-persane.
Prima invazie persană a Greciei a rezultat din Revolta ionică și din ambițiile expansioniste ale Persiei. După ce a supus Tracia și Macedonia, regele Darius a căutat să pedepsească Grecia pentru sprijinirea revoltei și să-și asigure imperiul. Revolta a început când Aristagoras, care se confrunta cu înlăturarea sa, a transformat orașul Milet într-o democrație, declanșând revolte similare. Numai Atena și Eretria i-au ajutat pe ionieni, determinând astfel campania Persiei împotriva Greciei.
Atena s-a alăturat Revoltei Ionice din cauza recentei sale schimbări către democrație. După ce l-a expulzat pe tiranul Hippias, care mai târziu a căutat sprijinul persan pentru recâștigarea puterii, Atena a rezistat atât tentativelor de control spartane, cât și celor persane. Reformele lui Clisthenes au împuternicit poporul, încurajând o puternică dorință de a-și proteja noua libertate și de a se opune tiraniei sau dominației străine.
După încercările eșuate ale spartanilor de a restabili tirania în Atena, atenienii au căutat ajutorul persanilor, dar au respins cererile persane de a-l restabili la putere pe Hippias. Acest lucru a dus la ostilitatea deschisă cu Persia. Atena și Eretria au susținut Revolta ionică, care a ars o parte din orașul Sardes, dar mai târziu au suferit o înfrângere. Revolta s-a încheiat în 493 î.e.n., dar Darius a jurat răzbunare asupra Atenei și Eretriei, a folosit conflictul pentru a extinde controlul persan în Marea Egee și a se pregăti pentru o invazie a Greciei.
Perșii aveau o armată de aproximativ 20.000 de oameni, conform estimărilor moderne
În 492 î.e.n., Darius l-a trimis pe Mardonius să reafirme controlul persan, dar flota sa a fost distrusă de o furtună. În 490 î.e.n., Darius a lansat o nouă expediție condusă de Datis și Artaphernes pentru cucerirea insuelor Ciclade și a pregătirea pentru Eretria și Atena. După ce au incendiat Eretria, perșii au trecut la atacul Atenei.
Perșii au debarcat la Maraton, sfătuiți de tiranul atenian exilat, Hippias. Sub conducerea lui Miltiades, atenienii au blocat cele două ieșiri din câmpie și au așteptat întăririle spartane amânate de un festival religios. Plataea a trimis 1.000 de hopliți să ajute Atena.
Două teorii principale explică de ce bătălia a început înainte de sosirea spartanilor. Cavaleria persană a plecat, reîmbarcată ca să atace Atena. Profitând de ocazie, Miltiades a ordonat atacul. Perșii au avansat tot mai mult, făcându-i pe atenieni să atace primii. Ambele teorii sugerează că acțiunea persană a declanșat atacul grecesc, ducând la victoria Atenei.
Herodot datează evenimentele folosind calendarul lunisolar grec, care variază în funcție de fiecare oraș-stat. Istoricul Philipp August Bockh (1855) a calculat că Bătălia de la Maraton a avut loc pe 12 septembrie 490 î.e.n. (calendarul iulian) – data unanim acceptată.
Herodot nu oferă un număr exact pentru armata ateniană, dar sursele antice sugerează între 9.000–10.000 de atenieni și 1.000 de plateeni, o cifră pe care și istoricii moderni o consideră rezonabilă. Această forță reprezenta aproximativ 3% din populația Atenei.
În dreptul perșilor, Herodot menționează 600 de corăbii, dar nu specifică numărul trupelor. Estimările antice variază de la 200.000 la 600.000, deși istoricii moderni sugerează 20.000-25.000 luptători de infanterie și aproximativ 1.000 de cavalerie.
Tacticile folosite în Bătălia de la Maraton
La Maraton, atenienii s-au confruntat cu dezavantaje strategice cheie: erau depășiți numeric, aveau ocupate aproape toate forțele, iar Atena era neapărată și riscau înfrângerea totală dacă pierdeau. Strategia lor a fost să rețină armata perșilor pe câmpie și să evite atacurilor riscante, apoi să așteptea întăririle spartane. Din punct de vedere tactic, cavaleria persană a făcut atacul periculos, fapt ce a întărit prudența atenienilor.
Perșii, au ezitat și ei, aveau armură ușoară și au fost precauți să se confrunte direct cu hopliții. Bătălia a fost declanșată fie de perșii când și-au pierdut cavaleria, fie de inițierea unui atac al grecilor. Odată ce luptele au început, atenienii au încercat să minimizeze avantajul arcurilor persane și să-și maximizeze puterea hopliților în lupta corp la corp.
La Maraton, armatele s-au apropiat la aproximativ 1.500 de metri. Miltiades a plasat triburile centrale în patru rânduri și flancurile în opt, posibil pentru a se potrivi cu lungimea liniei persane și pentru a evita să fie flancat. Deși unii sugerează că a fost o învăluire dublă planificată, a fost probabil o ajustare practică, mai degrabă decât o tactică complexă, deoarece astfel de manevre nu au fost văzute decât în bătăliile ulterioare ale grecilor.
Miltiades a dat porunca, iar atenienii au înaintat. Herodot susține că au alergat pe toată distanța, deși cel mai probabil au mărșăluit până în raza de acțiune a arcașilor perși, apoi au atacat. Acest lucru i-a șocat pe perși, care nu se așteptau la un astfel de asalt de la o armată fără cavalerie sau arcași.
Curajul a fost esențial pentru victoria grecilor
În luptele acerbe, perșii au împins centrul grecilor. Cu toate acestea, aripile ateniene și plateene au înfrânt flancurile persane mai slabe, apoi au înconjurat centrul. Perșii au intrat în panică și au fugit spre navele lor, iar unii s-au înecat în mlaștinile din apropiere. Grecii i-au urmărit, cucerind șapte corăbii. Herodot relatează că au murit 6.400 de perși, în timp ce atenienii au pierdut doar 192 de soldați.
Succesul grecilor la Maraton este atribuit în principal echipamentului lor superior, tacticii și curajului. Grecii, pricepuți în lupta corp la corp, au folosit formația de falange în mod eficient împotriva arcașilor perși. Deși erau dotați cu armură ușoară, și-au subțiat centrul pentru a se potrivi cu linia persană. Când aripile persane s-au prăbușit, centrul lor a fost flancat de aripile armatei grecești.
Istoricul Lazenby susține că pentru victoria grecilor, curajul a fost esențial – au înaintat sub tirul săgeților și au rămas să susțină centrul sub presiune. Vic Hurley adaugă că eșecul perșilor s-a datorat încrederii sporite pe care ei o aveau în arcașii infanteriști nesprijiniți, lipsiți de cavalerie sau fortificații.
Importanța Bătăliei de la Maraton
După bătălie, flota persană a încercat să navigheze în jurul Capului Sunion ca să atace Atena, dar atenienii au mărșăluit repede înapoi și i-au oprit. Grecii morți în luptă au fost îngropați la Maraton, cu o epigramă a lui Simonide care onorează victoria lor.
Curând după aceea, Darius a început să formeze o nouă armată, dar o revoltă egipteană i-a întârziat planurile. A murit în 486 î.e.n., iar fiul său, Xerxes, a preluat conducerea, lansând în cele din urmă o invazie masivă a Greciei în 480 î.e.n. După succesul persan timpuriu, grecii au câștigat decisiv la Salamina și Plataea, punând astfel capăt invaziei persane.
Foto: Trupele grecești care înainte în bătălia de la Maraton, Georges Rochegrosse, 1859.
CITEȘTE ȘI:
Cum a luat naștere statul Sparta
Cât de important a fost alcoolul în antichitate
