Unul dintre cei mai importanţi şi mai controversaţi lideri ai PSD, fostul vicepremier Ioan Rus, a anunţat că va trece de partea fostului său şef de Guvern, Victor Ponta. Acesta a fondat o formaţiune nouă, numită Pro România.
Read MoreCategorie: Stiri
Ziua Drapelului sărbătorită cu elicoptere şi avioane MIG 21 Lancer
În data de 26 iunie militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina” participă de Ziua Drapelului Naţional al României la ceremoniile publice de arborare a Drapelului României, organizate împreună cu reprezentanţi ai autorităţile publice locale.La Cluj-Napoca, azi ora 19.00, în Piaţa Avram Iancu se va derula ceremonia de coborâre a Drapelului României şi depunerea acestuia în Catedrala Mitropolitană.
Read MoreUniversităţile de top vor un cuvânt de spus în modificarea Legii Educaţiei
Cele cinci universităţi ale Consorţiului Universitaria au solicitat Ministerului Educaţiei să fie incluse în procesul de luare a deciziilor care privesc sistemul de învăţământ superior din România. Decizia a fost luată la reuniunea Consorţiului Universitaria organizată zilele trecute la Cluj.
Read MoreScrisoare din America
Iată scrisoarea lui Dimitrie Cociuba, trimisă din America în anul 1913, vreme în care – şi atunci – românii făceau încercări de a-şi găsi un trai mai bun, şi o viaţă mai tihnită.
Read MorePeter Eckstein-Kovacs şi-a dat demisia din UDMR
Fostul ministru delegat pentru Minorităţile Naţionale, Peter Eckstein Kovacs, şi-a dat demisia din UDMR. El a făcut acest anunţ în timpul unui miting de protest organizat la Cluj împotriva legilor Justiţiei.
Read MoreViceprimarul din Koln ia parte la ClujPride
Viceprimarul din Koln, Andreas Wolter, va lua parte la marşul ClujPride. Acesta este organizat de comunitatea LGBT din Cluj, care îi include pe lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transexuali. Andreas Wolter, el însuşi homosexual, este membru al Partidului Verde din Germania.
Read MoreProstetele la Cluj continuă. Au fost instalate corturi în Piaţa Unirii
Mai mult de 200 de clujeni s-au strâns în această seară pentru a protesta împotriva intenţiei coaliţiei aflate la Putere de a modifica legile Justiţiei. Protestul a fost organizat pe reţele de socializare şi a avut loc în Piaţa Unirii.
Read MoreSportinCluj.ro: CFR Cluj va încasa minim două milioane de euro pentru Kevin Boli
Campioana României la fotbal masculin, CFR Cluj, va încasa minim două milioane de euro pentru transferul lui Kevin Boli. Declaraţia a fost făcută de directorul sportiv al echipei, Bogdan Mara, potrivit SportinCluj.ro.
Read MoreMii de clujeni au participat la un nou protest. Oamenii au salutat condamnarea lui Dragnea
Câteva mii de clujeni au protestat şi în această seară împotriva modificării legilor Justiţiei. Oamenii cer demisia Guvernului, dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate. De asemenea, protestatarii şi-au exprimat satisfacţia faţă de condamnarea la închisoarea a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea.
Read MoreSubsoluri inundate şi un copac doborât de o furtună de 20 de minute la Cluj
Ploaia torenţială care a căzut la Cluj a provocat pagube materiale. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, au fost inundate mai multe subsoluri de casă, precum şi o hală industrială din Cluj-Napoca şi din Floreşti.
Read More