De luni, 4 ianuarie 2020, s-a dat startul la etapa I în cadrul campaniei de vaccinare a personalului medical din cadrul spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. În etapa 0 au fost vaccinate cadrele medicale din 10 spitale de Boli Infecțioase, inclusiv în Cluj-Napoca. Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca (SCJU), prioritizarea persoanelor vaccinate s-a făcut în funcție de nivelul de expunere, conform reglementărilor legislative în vigoare. În județul Cluj sunt așteptate, pentru vaccinare, peste 12.000 de cadre medicale, la următoarele centre: Spitalul Clinic Municipal; Spitalul de Pneumoftiziologie…
Read MoreCategorie: Stiri
Reluarea zborurilor către Marea Britanie a fost permisă
Aeroporturile din România își pot relua zborurile către Marea Britanie începând cu data de 04 ianuarie 2021, ora 19:00. Astfel, potrivit Hotărârii nr. 1 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, aprobate de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), este permisă reluarea zborurilor către şi dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Totuși, persoanele care vin din acest stat, trebuie să intre în carantină ori să aibă un test negativ la…
Read MoreSportinCluj: CFR Cluj revine pe gazon în 14 ianuarie
Primul meci al CFR Cluj din 2021 va avea loc în data de 14 ianuarie. De la ora 20.00, echipa clujeană va primi vizita formației din Clinceni, potrivit SportinCluj.ro. Cel de-al doilea duel oficial al anului este programat în data de 17 ianuarie. CFR Cluj va juca în deplasare împotriva echipei Sepsi Sfântu Gheorghe. Partida este programată de la ora 19.00.
Read MorePeste 3 000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus
Situația epidemiologică din România continuă să rămână gravă. Până astăzi, 3 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 640.429 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 574.897 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.034 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja…
Read MoreSportinCluj: Ce transferuri preconizează antrenorul CFR Cluj
Antrenorul CFR Cluj, Edward Iordănescu, a reiterat la sfârșit de an obiectivele echipei sale: câștigarea titlului național și calificarea în grupele Ligii Europa. El a vorbit și despre transferurile care s-ar putea produce în această perioadă la CFR Cluj, potrivit SportinCluj.ro. „Am convenit să așteptăm iarna, să vedem pe ce loc terminăm. Eu nu îmi doresc schimbări majore. Există posibilitatea să mai plece maximum 5 jucători, deoarece avem un lot foarte numeros. Nu vreau să avem jucători care să stea numai prin tribună. Aș vrea să aducem 1-2 jucători de…
Read MoreAbonamentele de parcare din Cluj pot fi plătite sau prelungite on-line
Din luna ianuarie a anului 2021, Primăria Cluj-Napoca pune la dispoziția clujenilor o nouă procedură administrativă online care nu mai necesită interacțiunea directă a cetățeanului cu funcționarul public: plata/prelungirea online a abonamentelor/contractelor de parcare pentru riveranii din cartierele municipiului. Astfel, de luni, 4 ianuarie 2021, ora 08.00, clujenii au posibilitatea de a-și prelungi și plăti online abonamentul de parcare din cartierele municipiului, pt site-ul Primăriei Cluj-Napoca, www.primariaclujnapoca.ro, secțiunea Administrație/Servicii online/Parcări/Abonamente riverani (cartiere). Termenul până la care se poate plăti abonamentul de parcare este data de 31 martie 2021. Și cererile pentru solicitarea unui loc de…
Read MoreSportinCluj: Care sunt obiectivele lui Edi Iordănescu pentru 2021
Antrenorul CFR Cluj, Edward Iordănescu, și-a definit obiectivele pentru anul 2021, anunță SportinCluj.ro. „Eu îmi doresc să avem jucători pe care să ne bazăm pe termen mediu și lung. Să fie cu mintea la ce se întâmplă la echipă. Doar așa putem să mai câștigăm un titlu. Trebuie să ne recăpătam entuziasmul. În funcție de Billel, s-ar putea să mai aducem un atacant. Am convenit mai multe obiective când am semnat cu CFR Cluj. E clar că trebuie să câștigăm campionatul și să ajungem în grupele Europa League. Sunt sigur…
Read MoreSportinCluj: CFR vrea să îl împrumute pe Jakub Vojtus
Echipa CFR Cluj se va despărți, în această perioadă, de atacantul slovac Jakub Vojtus, anunță SportinCluj.ro. Cel mai probabil, el va fi împrumutat. Sunt șanse mari ca el să ajungă la Sepsi Sfântu Gheorghe. De asemenea, CFR Cluj s-ar putea despărți și de fundașul croat Ivica Zunic, precum și de mijlocașul portughez Luis Aurelio. Aceste decizii vor depinde și de campania de transferuri pe care o va efectua CFR Cluj în această iarnă.
Read MoreUn nou transport de vaccinuri a ajuns la Cluj – Când începe vaccinarea generală
Un nou transport de vaccin anticoronavirus a ajuns la Cluj. Este vorba de cea de-a doua tranșă. Vaccinurile au fost aduse de la Budapesta cu o aeronavă special amenajată. În total, la Cluj au ajuns 29.925 de doze de vaccin, care vor fi gestionate de angajații Spitalului Militar Cluj. Aceștia vor distribui vaccinurile în toată regiunea, adică în județele Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Bihor. Aceste vaccinuri sunt destinate imunizării personalului medical. În județul Cluj, vor putea fi vaccinate aproximativ 12.500 de persoane care lucrează în unitățile medicale.…
Read MoreUnde te poți programa pentru vaccinul anti COVID – a fost lansată o platformă pe care te poți înscrie
Platforma informatică care permite programarea persoanelor pentru vaccinarea împotriva COVID-19 este operațională. Începând de astăzi, 28 decembrie a.c., în conformitate cu Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, se pot planifica la vaccinare persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate și social, urmând să se activeze accesul în aplicație și pentru celelalte două grupe de vaccinare (grupa a II-a – populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale și grupa a III-a – populația generală). Vom informa opinia publică imediat ce accesul în aplicație va…
Read More