De Cornel Jurju, istoricDin 1866 până în 1947, 10 mai nu a fost doar sărbătoarea regalităţii, aşa cum în mod eronat destui credem astăzi, ci ziua naţională a României. O alegere nimerită dar, cu deosebire, deplin justificată! Mai întâi, la 10 mai 1866, principele Carol I ajungea în Bucureşti, fiind proclamat domn al celor două principate române. Acest episod târziu al „descălecării”, ca modalitate de relansare a istoriei româneşti, avea să se dovedească unul fundamental pentru destinul poporului român. În primul rând, reconfirma perspectiva constituirii statului naţional român modern, în acelaşi timp asigura cuplarea decisivă a societăţii noastre la modelul civilizaţiei occidentale. La o distanţă de 11 ani, în 10 mai 1877, Vodă Carol proclama independenţa României după câteva secole de stăpânire otomană. Declarată la nivel oficial, suveranitatea a trebuit imediat apărată şi afirmată cu arma în mână. De subliniat că una dintre priorităţile principelui Carol, încă de la venirea în ţară, a fost tocmai organizarea şi înzestrarea armatei, pe care, în faţa redutelor turceşti de la Plevna, avea să o conducă personal spre o strălucită victorie. Tot într-o zi de 10 mai (1881), Carol I a fost încoronat ca prim Rege constituţional al României. Proclamarea Regatului Român consacra noul statut al României în arena internaţională, acela de putere suverană.
Read More
