Un documentar inedit, scos din arhivele British Pathe, a fost publicat pe YouTube și promovat de pagina în limba română a Yahoo! News. Documentarul surprinde frumusețea naturii României din 1964. Carpații, mănăstirile din Bucovina sau stațiunea Mamaia, pe care britanicii o compară cu cele de pe coasta Mediteranei sunt evidențiate în acest documentar, la fel ca și un relativ liberalism afișat ”pentru uz extern” de staliniștii români. Într-o țară în care care alimentele erau date pe cartelă, iar românii nu aveau voie să cumpere mai mult de o jumătate de pâine pe zi, în care cozile erau ceva obișnuit, iar în cele din urmă comuniștii au decis, din cauza penuriei de combustibil, să permite în fiecare duminică circulația doar a unei jumătăți din autovehiculelor înmatriculate în țară, jurnaliștii britanici au fost plimbați prin piețe în care abundau legumele. Bineînțeles, și castraveții ori roșiile aveau un rol propagandistic. Făcătura este evidentă: un aranjament din legume și fructe celebrează ”revoluția” din 23 august 1944. De fapt, documentarul britanicilor nu surprinde imaginea reală a României, ci acea imagine pe care ar fi vrut comuniștii să o prezinte vizitatorilor din Occident…
Read MoreCategorie: Special
Voiculescu vrea justiție paralelă și ordonă anchete împotriva procurorilor anticorupție
De Monica Macovei, europarlamentar PDL/PPEFuria lui Dan Voiculescu, aflat în ultima fază de judecată în dosarul ICA după ce a primit în primă instanță 5 ani de închisoare cu executare, nu mai are limite. Voiculescu a ordonat procurorului general și ministrului Justiției să “facă o anchetă la DNA”, adică să-i cerceteze pe procurorii care au propus reținerea judecătorului din completul pentru dosarul ICA. Voiculescu s-a gândit și la pasul doi: va cere anchetă a Parlamentului dacă procurorul general și ministrul justiției nu îi respectă ordinele.Câteva observații:
Read MoreCinci motive pentru care Transilvania va deveni una dintre cele mai interesante destinații turistice din Europa
Transilvania a devenit cel mai cunoscut brand turistic românesc. Deja, numărul de turiști străini pe care îi atrage această regiune este semnificativ mai mare decât cel atras de celelalte branduri turistice tradiționale: litoralul românesc, Delta Dunării, Bucovina sau Maramureșul. (foto: TransylvaniaCam) Estimarea aparține CEO-ului uneia dintre cele mai mari agenții de turism din România, care aduce în țară și turiști străini, Marius Pandel, de la Christian Tour. El spune că o săptămână de vacanță a unui turist străin care vine în România cuprinde 2-3 zile petrecute în București, apoi o excursie de mai multe zile în Transilvania. Iar potențialul turistic al Transilvaniei este unul uriaș, consideră Paul Bloomfield, de la Universitatea Oxford Brookes, cea mai importantă universitate europeană din domeniul industriei ospitalității. Paul Bloomfield crede că epoca turismului cultural este aproape de zenit și afirmă că începe epoca turismului gastronomic, ce include și turismul cultural. El crede că în cel mult 20 de ani, Transilvania se va putea compara cu Antalya și cu Toscana. Paul Bloomfield vine în fiecare an în România pentru a se documenta în legătură cu o carte de bucate ardelenești, pe care dorește să o publice în Marea Britanie. El deja a reușit să introducă unele dintre aceste rețete în circuitul marilor restaurante din Londra. Iată cinci motive pentru care Transilvania va deveni o destinație turistică de excepție:
Read MoreCând măștile cad
De Radu Zlati, deputat PNLA venit momentul când în trista piesă jucată de către PSD începând din 2011, măștile au căzut. Odată cu ele, și cartoanele pictate care ascundeau, pentru marele public, pentru electoratul a ceea ce s-a numit USL, trista realitate a setei de putere pesediste.
Read MoreCaramel, un brand cu gust românesc
Producătorul cunoscutului brand de vestimentație Caramel a început activitatea în 2001, în Cluj, cu doar doi angajați. Acum, Caramel înseamnă zeci de angajați și sute de modele de rochii, bluze, pantaloni, accesorii etc. Care este povestea acestui brand, dar și cine este în spatele dezvoltării lui aflați din interviul următor, acordat de Gabriela Iclenzan, managerul firmei.
Read MoreMai este în vigoare dreptul stalinist în România anului 2014?
În mod incredibil, la 25 de ani de la prăbușirea regimului comunist, ideile lui Stalin continuă să ne influențeze viața cotidiană. Unul dintre domeniile în care influențele staliniste au fost conservate foarte bine este cel al dreptului. Lucrurile pot fi observate foarte bine în procesele de revendicare pornite de Biserica Greco-Catolică pentru recuperarea bunurilor confiscate în anul 1948, când autoritățile staliniste din România au interzis acest cult și i-au dat proprietățile în administrarea cultului ortodox. Magistrații de la instanța supremă din România au ocazia să pună capăt acestor influențe bolșevice în cadrul unui proces care va fi judecat în 6 mai și care se referă la retrocedarea bisericii greco-catolice din cartierul clujean Iris.
Read MoreUn nou sfânt –Papa Ioan-Paul II
De Mihai Cucerzan, sociologMotto: “Alegerea lui Karol Wojtyla ca Papa este singurul lucru buncare s-a intâmplat omenirii în secolul XX”Aleksandr SoljenițînKarol Josef Wojtyla, viitorul Papă Ioan Paul al II-lea s-a născut în Polonia la Wadovice, la 18 mai 1920. Viaţa sa, desfaşurată într-o perioadă istorică dramatică, marcată îndeosebi de cel de-al doilea război mondial şi de opresiunea exercitată de totalitarismul comunist ateu din estul Europei a fost o luptă şi o încercare continuă, o succesiune de tragedii în familie (moartea timpurie a mamei, tatălui şi fratelui), formarea ca intelectual şi ca teolog, cariera preoţească şi didactică, bolile, accidentele, atentatul. Între “altele” a fost arhiepiscop de Cracovia (din 1964), iar din 1967 Cardinal şi profesor de etică la Universitatea Catolică din Lublin.
Read MorePSD a legiferat pofta baronilor: fuga de DNA
De Monica Macovei, europarlamentar PDL/PPELiviu Dragnea vorbește de multă vreme despre schimbarea Legii Agenției Naționale de Integritate, schimbarea regimului incompatibilităților și despre faptul că primarii și președinții de consilii județene nu ar trebui să răspundă pentru semnături, ci funcționarii publici care aprobă contracte, dau avize și autorizații.
Read MoreAurelia Cristea: „Guvernul Ponta alocă 600 de milioane de euro pentru crearea de noi locuri de muncă”
de Horia NasraGuvernul României a adoptat în ședința de miercuri, 23 aprilie, două proiecte cu impact direct în crearea de noi locuri de muncă. Primul se referă la instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională, prin crearea de locuri de muncă, iar al doilea reglementează scutirea de impozit a profitului reinvestit în echipamente tehnologice.
Read MoreVizita lui Ponta în Teleorman, o nouă confirmare că România este condusă de cel mai incompetent, iresponsabil și rupt de realitate Guvern de după 1989
De Monica Macovei, europarlamentar PDL/PPE”Vizita de lucru” a lui Ponta pe domeniul Teleorman, administrat de baronul Dragnea de peste 10 ani de zile, arată lipsa de compasiune față de suferința și nevoile oamenilor care și-au pierdut membri de familie sau agonisirea de-o viață sub ape.
Read More