În perioada 3 – 12 octombrie 2025, în Piața Unirii, se va desfășura evenimentul „Zestrea – Taine din palmă de ardelean”. Evenimentul reprezintă o completare a târgurilor Produs de Cluj și aduce, în centrul orașului, bunătăți de toamnă și produse realizate de producători locali și regionali. Acesta reunește meșteșuguri, gastronomie tradițională și produse autentice, într-un cadru care apropie publicul de valorile satului ardelean și de identitatea culturală a locului. Programul va fi întregit de momente artistice susținute de ansambluri folclorice și interpreți locali, care vor aduce pe scenă cântecul și…
Read MoreCategorie: Important
Ziua Muntelui, sărbătorită la Mărișel – una dintre cele mai întinse așezări de pe culmile Apusenilor
A VIII-a ediție a Zilei Muntelui va avea loc duminică, 28 septembrie 2025, în curtea primăriei Mărișel. Evenimentul este organizat, în acest an, sub semnul Zilei Satului Românesc. Programul va debuta la ora 12:30, cu premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. De la ora 13:00 este programat un spectacol folcloric, la care vor participa Copiii și Tinerii Tradițiilor Clujene (Larisa Gurzău, Paula Roberta Pașca, Andra Moldovan, Iulia Cheteleș, Ariana Sandor, Elena Goga, Amira și Antonia Pătruțiu), Grupul tradițional „Mărișana” din Mărișel, Taragotiștii din Mărișel, Ansamblul folcloric…
Read MoreCum arată cea mai spectaculoasă sală de concerte din Transilvania
Cea mai mare sală de concerte construită în ultimele decenii în Transilvania este pregătită să își întâmpine publicul. Este vorba de Sala Heritage, cu peste 1.000 de locuri, aflată în noul campus al Academiei Naționale de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj. Sala are o acustică remarcabilă, spun specialiștii. Noul campus a fost ridicat în cartierul Mănăștur, pe locul unde ar fi trebuit să fie un spital de urgență. Șantierul de la marginea Clujului a fost deschis la cinci ani după căderea comunismului. Autoritățile ar fi vrut inițial să construiască un…
Read MoreSportinCluj: Nelu Varga îi mai acordă o șansă lui Andrea Mandorlini
Acționarul principal al CFR Cluj, Nelu Varga, a declarat că postul antrenorului principal al echipei clujene, Andrea Mandorlini, nu ar fi în pericol. Și aceasta deși tehnicianul italian a ajuns la trei meciuri fără victorie, transmite SportinCluj.ro. „Sunt mulțumit de jocul echipei din a doua repriză. Într-adevăr, rezultatul nu este cel dorit, dar felul în care am arătat îmi dă speranțe pentru meciurile care urmează, în special derby-ul cu Universitatea Cluj de săptămâna viitoare. Postul lui Mandorlini nu e în pericol, nu se poate vorbi despre așa ceva, am încredere…
Read MoreCare au fost cele mai neobișnuite competiții la jocurile olimpice
Jocurile Olimpice reprezintă cel mai mare spectacol sportiv din lume, dar și unul adesea supradimensionat. Deși Jocurile recente s-au extins pentru a include skateboarding, breakdance și BMX pe lângă evenimentele tradiționale, unele competiții olimpice din trecut au fost de-a dreptul bizare în comparație cu spectacolele atletice de astăzi. Înotul solo sincronizat Deloc surprinzător, acest sport aparent contradictoriu nu a câștigat prea mult respect când a făcut furori la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984. În ciuda absurdității de a rămâne sincronizat cu sine însuși – deși fanii evenimentului…
Read MoreNocturna Bibliotecilor îi așteaptă pe clujeni să descopere destinele personajelor celebre din literatură VEZI când
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj invită iubitorii de lectură sâmbătă, 27 septembrie 2025, între orele 17:00 și 23:00, la ediția a XVI-a a Nocturnei Bibliotecilor. Anul acesta, evenimentul inițiată de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), se desfășoară sub sloganul „DESTINE ȘI PERSONAJE CELEBRE DIN LITERATURĂ – TEMA PRIETENIEI ȘI A SOLIDARITĂȚII”. Prin intermediul acestui eveniment organizat la nivel național se urmărește promovarea varietății de resurse și oportunități pe care le oferă bibliotecile publice. Cei interesați sunt aşteptați la sediul central al bibliotecii, Calea Dorobanţilor nr.…
Read MoreCentrul pentru cunoașterea patrimoniului din Ținutul Fluturelui Albastru, inaugurat la Castelul Banffy din Răscruci
Centrul de Descoperire Rurală din Răscruci a fost inaugurat la Castelul Banffy. Evenimentul a reunit peste 180 de participanți, de la reprezentanți ai comunității, la autorități, parteneri ai proiectului și vizitatori dornici să descopere acest nou punct de atracție. Centrul este unic în România, ca și amplasarea lui în inima unui Castel și are rolul de a aduce în prim-plan bogăția culturală și naturală a Ținutului Fluturelui Albastru, o microregiune formată din 12 comune: Aluniș, Apahida, Bobâlna, Bonțida, Borșa, Cornești, Dăbâca, Iclod, Jucu, Mintiu Gherlii, Sic și Vultureni. Centrul de…
Read MoreBursele ANIS: cadrele didactice universitare pot accesa 25 granturi de 5.000 de euro fiecare
ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, anunță prelungirea termenului limită pentru înscrierea proiectelor la cea de-a opta ediție a programului Bursele ANIS până pe 30 septembrie 2025, inclusiv. Asistenții universitari, lectorii și doctoranzii de la orice facultate din țară pot candida la una dintre cele 8 categorii propuse în cadrul programului. După evaluare, câștigătorii vor fi recompensați pentru inovație în procesul de predare cu câte un grant în valoare de 5.000 de euro fiecare. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei „Bursele ANIS 2025” ce va avea…
Read MoreAlhambra a fost cetatea andaluză care a stăpânit apa
Alhambra este un complex de palate și fortărețe din Granada, în Spania, renumit pentru arhitectura sa islamică și palatele bine conservate, cu adăugiri ulterioare de elemente renascentiste spaniole. Rămășițele arheologice de pe dealul Sabika sugerează existența unor fundații timpurii, cu o fortăreață probabil din perioada vizigotă a secolulului al IX-lea. Prima mențiune a „castelului roșu” (Qal‘at al-Ḥamra) a apărut în timpul conflictelor sub domnia lui Abdallah ibn Muhammad (888–912). În secolul al XI-lea, zirizii, o dinastie berberă, au înființat Taifa din Granada și au construit Vechea Citadelă pe dealul Albaicin,…
Read MoreRectorul USAMV Cluj, Cornel Cătoi, decorat de Franța
Rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, profesorul Cornel Cătoi, a primit azi una dintre cele mai importante decorații oferite de Franța. El a devenit Ofițer al Ordre des Palmes académiques, un ordin de merit care recompensează implicarea sa în educație, cercetare științifică și comunitatea locală. Decorația și brevetul i-au fost înmânate de ambasadorul Franței în România, Excelența Sa Nicolas Warnery, în cadrul unei ceremonii organizate în Aula Mihail Șerban a universității clujene. La eveniment au participat personalități din comunitatea locală, printre care rectorul Universității Babeș-Bolyai, Adrian…
Read More