Muzeul de Artă Cluj-Napoca invită publicul joi, 23 martie 2023, de la ora 17:00, la lansarea volumului „Inelul cu smarald” a scriitoarei Olivia Mândruțiu-Rusu. Vor lua cuvântul: Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca; Mircea Petean, directorul Editurii Limes din Cluj-Napoca; Constantina Raveca Buleu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj și Ovidiu Pecican, profesor la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Cu această ocazie, vor fi expuse lucrările de pictură realizate de doamna Olivia Mândruțiu-Rusu. „Inelul cu smarald” (2023) este al treilea roman al Oliviei…
Read MoreCategorie: Important
Euroins dă în judecată statul român – Va cere 500 de milioane de euro despăgubiri
Euroins a anunțat că va da în judecată statul român pentru că ASF ar fi suspendat ilegal licența companiei. Daunele cerute în instanță sunt de 500 de milioane de euro. Președintele Eurohold, Assen Hristov, a precizat astăzi, în cadrul unei conferințe, că Euroins și-a achitat toate datoriile către statul român. „Mâine vom depune la ASF o solicitare de revocare a deciziei. În ultimii doi ani ASF nu ne-a cerut să corectăm nicio informație trimisă fie către ei, fie către EIOPA. Conform legii nu se poate face asta, dar ASF poate cere instanței să anuleze decziiza…
Read MoreSportinCluj: Universitatea Cluj a debutat cu dreptul în play-out
FC Universitatea Cluj a debutat cu dreptul în play-out. În fața propriilor suporteri, echipa clujeană a învins-o pe FC Argeș, potrivit SportinCluj.ro. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au dominat întreaga partidă. Primul gol al meciului a fost înscris de Martin Remacle, în minutul 45. Dragoș Tescan a stabilit scorul final, în prelungirile partidei. FC Universitatea Cluj pare să își fi regăsit forma bună de dinaintea înfrângerii drastice cu CFR Cluj.
Read MoreUn nou program de licență la Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj a creat, din nou, o premieră națională. Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii a lansat un program universitar destinat studierii comportamentului și bunăstării animalelor. Acest program de licență va pregăti specialiști în domenii precum etologia sau interacțiunea om-animal. Specialiștii care vor fi pregătiți prin programul de studiu destinat cercetării comportamentului și bunăstării animalelor se vor număra printre primii la nivel european care vor avea o diplomă de licență în acest domeniu de graniță, spune decanul Daniel Dezmirean. Pregătirea viitorilor studenți va implica…
Read MoreSimularea Evaluării Naționale a decurs fără probleme
Clujul a fost, în ultimii ani, primul județ din România în privința rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, Bacalaureat și Titularizare. Unul dintre secretele succesului a fost acela că atât examenele propriu-zise, cât și simulările au fost luate foarte în serios. Azi a avut loc simularea Evaluării Naționale la limba română, iar acest proces s-a derulat fără nici un incident major în județul Cluj. Una dintre școlile bune ale Clujului este Liceul Greco-Catolic Inochentie Micu. Simularea a decurs în condiții foarte bune, spune directoarea liceului, Simona Gruian. Copiii s-au pregătit serios…
Read MoreProgram gratuit la Cluj destinat studenţilor care îşi doresc să exploreze noi domenii de activitate
Vrei să-ți îmbunătățești abilitățile și să descoperi noi domenii? AIESEC în Cluj-Napoca îți oferă această șansă, între 24 aprilie și 22 mai 2023, prin programul Heading for the Future. Destinat în special studenților, proiectul include o serie de traininguri practice menite să consolideze skill-urile esențiale pentru succesul în viitoarea lor carieră. Timp de 4 săptămâni, AIESEC în Cluj-Napoca împreună cu partenerii Heading for the Future vor facilita sesiuni interactive de training în care participanții vor aplica și consolida soft skill-uri esențiale succesului în carieră cum ar fi comunicare, team management, stress-management, leadership, munca în echipă.…
Read MoreSuplimentare cu autobuze pentru liniile 39 și 39L
Numărul de autobuze alocate liniilor de transport public în comun 39 și 39L a fost suplimentat, iar vehiculele suplimentare își vor începe programul de luni, 20 martie 2023. În acest sens, graficele de circulație au fost ajustate. Noile orare pot fi consultate pe site-ul companiei www.ctpcj.ro și în aplicația gratuită de mobil “Tranzy”. Această suplimentare s-a efectuat pentru a regla abaterile de la respectarea orarelor, cauzate de lucrările de modernizare a tramei stradale.
Read MoreFinlanda este în continuare cea mai fericită ţară din lume – Află pe ce loc se află România
Pentru al șaselea an la rând, Finlanda este cea mai fericită țară din lume, potrivit clasamentului World Happiness Report. Și vecinii săi din nord – Danemarca, Suedia, Norvegia și Islanda sunt în top 10. România este pe locul 24 din 137. Polonia e pe locul 39, Ungaria pe 51 și Bulgaria – pe 77. Pe ultimul loc al clasamentului se află Afganistan. Fericirea și bunăstarea au fost măsurate prin sondaje privind satisfacția oamenilor în legătură cu viața lor. Criteriile de clasificare au fost sprijinul social, veniturile, sănătatea, libertatea, generozitatea și nivelul…
Read MoreOfertele pentru park and ride la aeroport pot fi depuse până în 27 martie
Companiile interesate de Licitația pentru park and ride la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj pot depune oferte până în 27 martie, au anunțat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca. Proiectul prevede amenajarea unei platforme pentru parcare în zona aeroportului, cu un număr total de 863 de locuri de parcare (37 pentru persoanele cu dizabilități, 30 de locuri de parcare pentru autovehicule electrice si hibride, 788 locuri de parcare pentru autovehicule și 8 peroane pentru autobuze), accese auto și pietonale, precum și o stație de bike sharing. De asemenea, va fi amenajat un…
Read MoreCătălinDrulă, președintele USR: ”Lansez la Cluj o chemare la luptă pentru răsturnarea regimului specialilor”
Președintele USR, Cătălin Drulă, a lansat, de la Cluj-Napoca, o chemare la luptă pentru răsturnarea a ceea ce el a numit ”regimul specialilor” și a făcut apel la societatea civilă și altor partide să se alăture USR. ”Lansez la Cluj o chemare la luptă pentru răsturnarea regimului specialilor și chem alături de USR toate forțele din societate, din societatea civilă, politică, mediul de business, care doresc o Românie corectă. PSD poate fi înfrânt chiar dacă balaurul a mai scos un capăt, care se numește PNL. Le spun oamenilor să nu…
Read More