Grupul tradițional “Mărișana” din Mărișel a impresionat publicul polonez și juriul internațional, prezentând, luni, 19 august, obiceiul “Corindatul junilor”, în cadrul celei de-a 55-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor Montan din Zakopane, Polonia. Miile de spectatori au fost încântați de autenticitatea și frumusețea tradițiilor din zona de munte a județului Cluj, prezentate și în acest an la acest festival. Grupul “Mărișana” participă la acest prestigios festival cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și al Primăriei Mărișel.
Read MoreCategorie: Important
Micii spectatori sunt așteptați la spectacolele teatrului „Puck” în cadrul Zilelor Culturale Maghiare
Micii spectatori clujeni sunt așteptați, în această săptămână, la spectacolele de păpuși ale Teatrului „Puck”, spectacole care vor fi prezentate în cadrul Zilelor Culturale Maghiare. Primul spectacol din cadrul acestui eveniment a fost „Aventurile lui Pulcinella”, prezentat luni, la sediul instituției. Marți, 20 august, de la ora 11:00, pe aceeași scenă este programat spectacolul „Covorașul fermecat”/„Meseszőnyeg”. Ideea de bază a spectacolului o reprezintă bucuria jocurilor copilăriei. Acesta combină patru basme scrise de Ferenc Móra, care ne călăuzesc într-un univers magic. Copiii și părinții pot pătrunde cu ușurință în acest tărâm…
Read MoreDoi tineri cățărători au fost salvați de către salvamontiști, în Cheile Turzii
Salvamontiștii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo au participat în cursul serii de luni, 19 august, la o acțiune dificilă de recuperare și salvare a doi tineri, în Rezervația Naturală „Cheile Turzii”. Tinerii cățărători au rămas blocați la mare înălțime în Peretele Uriaș din Cheile Turzii. Cei doi au intrat de dimineață, începând cu ora 9:00, în traseul Vigh Tibor din Peretele Uriaș, însă nu au reușit să termine traseul, rămânând suspendați într-o asigurare și nu au mai putut înainta ori coborî. După mai multe ore, în jurul orei 19.30, rămași fără…
Read MoreCum s-a petrecut accidentul din trecătoarea Dyatlov
Incidentul din trecătoarea Dyatlov se referă la moartea misterioasă a nouă drumeți sovietici în Munții Urali, între 1 și 2 februarie 1959. Grupul experimentat, condus de Igor Dyatlov, și-a așezat tabăra pe versanții Kholat Syakhl, dar au părăsit cortul în circumstanțe neclare, lăsând în urmă echipamentul și proviziile lor. Ei au fost găsiți morți, împrăștiați în zonă, îmbrăcați subțire pentru vremea nefavorabilă. Cauza morții a rămas neexplicată și a stârnit numeroase teorii și intrigi pe parcursul anilor. În 1959, a fost format un grup pentru o expediție de schi prin…
Read MoreDe ce România trebuie să își asume comemorarea Holocaustului într-o manieră potrivită
România trebuie să își asume comemorarea Holocaustului într-o manieră hotărâtă, spun reprezentanții mediului academic. În mai – iunie 1944, evreii din Transilvania de Nord au fost deportați, de către autoritățile maghiare, la Auschwitz. În același timp, autoritățile române au avut o responsabilitate clară în progromurile din România și în Holocaustul din Transnistria. 80 de ani se împlinesc în acest an de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord. În mai 1944, autoritățile maghiare, care controlau acest teritoriu ca urmare a arbitrajului de la Viena din 1940, au decis să îi trimită pe…
Read MoreAndra, Andia, Cargo și Iris, printre artiștii care vor concerta la a treia ediție a unui festival din Florești
„România cea Frumoasă” revine în forță și transformă cea mai mare comună din țară, timp de trei zile, într-o scenă a culturii și tradiției. Astfel, cea de-a treia ediție a festivalului va avea loc în comuna Florești, în Parcul Poligon, din 6 până în 8 Septembrie 2024. Printre artiștii care vor urca în scenă sunt: Andra, Cargo, Iris, Andia, Vlăduța Lupău, Adda, Ghiță Munteanu și mulți alții. Festivalul va cuprinde: – Program artistic: Muzică populară autentică și artiști consacrați te vor încânta cu reprezentațiile lor; – Wine Festival: O zonă…
Read MoreSportinCluj: Vadim Rață vrea victoria în meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe
Căpitanul echipei naționale de fotbal a Moldovei, Vadim Rață, care a devenit unul dintre jucătorii de bază ai Universității Cluj, vrea victoria în meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Partida are loc în această seară, pe Cluj Arena, potrivit SportinCluj.ro. „În sfârșit, revenim și noi acasă. Chiar așteptam momentul acesta, că în ultima perioadă am avut doar deplasări. Cu siguranță, Sepsi e contracandidata noastră la un loc de play-off, este o echipă puternică. Anul trecut au fost ei în play-off, de data asta sperăm, cu multă dăruire, să îi batem și…
Read MoreCum combat autoritățile din Cluj-Napoca specula din piețele agroalimentare
Autoritățile locale din Cluj-Napoca fac eforturi pentru e limita specula din piețele agroalimentare din oraș, precum și pentru a asigura în primul rând accesul producătorilor din județ. Deocamdată, eforturile lor par să fie încununate de succes. Strategia la care au recurs administratorii piețelelor publice din Cluj-Napoca este digitalizarea. Toate mesele din piețe sunt alocate prin intermediul unei platforme digitale. Mesele libere sunt afișate permanent on-line, iar acestea sunt alocate cu un tarif fix, după principiul primul venit, primul servit. Mesele pot fi închiriate doar de către producătorii care au acte…
Read MoreSportinCluj: Daniel Bîrligea rămâne la CFR Cluj
Unul dintre cei mai buni atacanți din România, Daniel Bîrligea, a decis să rămână la CFR Cluj. Președintele clubului clujean, Cristian Balaj, a anunțat că tânărul atacant a semnat pe încă trei ani, potrivit SportinCluj.ro. Daniel Bîrligea a ajuns acum doi ani la CFR Cluj, de la Teramo, din ligile inferioare din Italia. Cu echipa clujeană a devenit unul dintre cei mai buni atacanți din Superligă, a jucat și a marcat în cupele europene și a fost convocat la echipa națională. Daniel Bîrligea are 24 de ani și este cotat…
Read MoreCum se desfășurau alegerile electorale în evul mediu
Funcțiile de conducere ale bisericii și statului medieval, cum ar fi cele de împărat, rege, papă, arhiepiscop, stareț, primar, erau adesea ocupate prin alegeri, în conformitate cu dreptul public și canonic. Adesea, alegerea de către un corp de vot a facilitat transferul pașnic al puterii, chiar dacă astfel de decizii au luat în considerare și privilegiile nașterii și gradului, precum și cerințele bisericii. Conform dreptului canonic, cetățenii medievali aveau garantate anumite drepturi ale omului, inclusiv drepturile de bunăstare, dreptul de vot al anumitor clase și libertatea religioasă. Canoniştii au susţinut…
Read More