În cultura romană antică, muzica era esențială, era prezentă la evenimente sociale, înmormântări și se regăsea și în ceremoniile religioase. Instrumente precum tibia erau folosite în ritualuri, iar cântecele erau prezente în spectacole publice, cum ar fi Oda seculară a lui Horațiu. Influențați de teoria greacă, romanii au considerat că muzica reflecta ordinea cosmică.
Muzica romană antică, influențată de tradițiile etrusce și grecești, a început prin utilizarea ei în armată și a evoluat într-o parte vitală a vieții religioase și sociale. Muzica a jucat un rol cheie în ritualuri, sacrificii și festivaluri, folosind adesea instrumente precum tibia, chimvalele, tobele și flautele.
Muzicienii, inclusiv femeile, cântau pentru zeități precum Isis, Bona Dea, Marte și Ceres. Ceremoniile religioase, procesiunile și rugăciunile publice erau de obicei însoțite de muzică, ceea ce o făcea esențială pentru cultul și sărbătorile romane.
în Roma antică, muzica a fost o formă importantă de divertisment, fiind prezentă în jocuri, teatru și întruniri private. Luptele și triumfurile gladiatorilor includeau corni și trompete, în timp ce spectacolele de teatru aveau coruri și orchestre pentru a spori emoțiile și ritmul.
Arta muzicii în viața privată și publică romană
Concertele private, adesea văzute ca decadente, includeau muzicieni angajați sau sclavi. Femeile cântau la instrumente precum harpe și lire în contexte private. Concursurile muzicale aveau loc la festivaluri precum Jocurile Neronia și Actian. În armată, instrumente precum tuba și cornul erau folosite pentru semnale. Muzicienii romani aparțineau unor bresle respectate (collegia) care concertau la evenimente publice și religioase.
În Roma antică, antrenamentul muzical era comun în rândul clasei superioare, în special al femeilor. Cântăreții se antrenau riguros sub îndrumarea unor profesori numiți phonascus, concentrându-se pe controlul vocii. În special, Nero urma regimuri vocale extreme. Sănătatea bună, dieta și chiar abstinența sexuală erau considerate vitale pentru performanța vocală.
Din punct de vedere cultural, muzica era apreciată, dar și privită cu suspiciune. Era în mare parte rezervată mediilor domestice și asociată cu emoții și influență morală. În timp ce personalități precum Cicero lăudau puterea muzicii de a înălța și educa, alții avertizau că ar putea să slăbească morala sau masculinitatea.
Dansul și muzica: expresii religioase și sociale în cultura romană
Muzicienii erau respectați, deși abilitățile muzicale excesive puteau dăuna reputației unei femei. Muzica tradițională era cea mai populară, iar schimbările în stilul muzical nu erau privite cu ochi buni, deoarece se credea că reflectă declinul societății.
Dansul a jucat un rol semnificativ în religia și divertismentul roman antic. Grupurile preoțești precum Salii și Frații Arvali dansau în timpul ritualurilor, iar soldații dansau pentru a-l onora pe Marte. Dansul sporea sacrificiile și festivalurile religioase, deoarece filozoful Varro credea că toate părțile corpului ar trebui să participe la închinare.
De asemenea, era o formă de divertisment populară, întâlnită la festivaluri și în teatru. Romanii angajau sau antrenau dansatori, inclusiv sclavi și femei care foloseau clopote (crotalisterias). Stilurile includeau tripudia și pantomima. Deși era foarte apreciat, romanii din clasa superioară, precum Cicero, au considerat dansul (în special stilurile erotice sau străine) ca fiind impropriu sau demn de clasele inferioare.
Surse:
- The Culture of the Roman Plebs, Nicholas Horsfall.
- Cicero – „De Legibus”, „De Oratore”.
- Roman Theater and Society, William Slater.
Foto: Femei cu instrumente de cântat. Frescă din Pompei, secolul I (Muzeul Național de Arheologie, Napoli).
CITEȘTE ȘI:
