Care este motivul mutării romilor de pe strada Coastei


40 de familii de romi care locuiau pe strada Coastei au fost mutate, de ieri, pe strada Cantonului, din zona Pata Rât, acolo unde se află groapa de gunoi a orașului, închisă recent de Uniunea Europeană. Deși au primit locuințe noi, romii sunt nemulțumiți, pe motiv că noile lor case se află prea departe de oraș, acolo unde lucrează mulți dintre ei și unde învață copiii lor.Familiile evacuate au primit locuințe noi pe strada Cantonului. Este vorba de apartamente cu câte o cameră, dar cu baie comună. Câte patru apartamente sunt grupate într-o casă de tip înșiruit, iar în zona Cantonului au fost construite 10 astfel de case. Locuințele au fost repartizate celor 56 de familii care locuiau pe strada Coastei. Prioritate au avut familiile care locuiau cu chirie în patru imobile care aparțin municipalității pe strada Coastei și unde se aflau 18 apartamente. Apoi, au primit locuințe familiile care locuiau în barăci improvizate, dar care aveau buletin de Cluj. De asemenea, angajații municipalității, în special agenții Poliției Comunitare, i-au ajutat pe oamenii de pe strada Coastei să se mute pe strada Cantonului, iar lucrurile lor au fost transportate gratuit. Copiii care sunt înscriși la școală vor fi transportați, zilnic, cu un microbuz care va fi pus la dispoziție de Regia Autonomă de Transport Urban Călători. Pentru noile locuințe de pe strada Cantonului, oamenii vor plăti chirii sociale, de câteva zeci de lei.
Însă motivul care a dus la mutarea romilor stârnește controverse. Pe de o parte, locuitorii străzilor din jur s-au plâns că sunt deranjați de faptul că multe dintre adăposturile romilor erau niște construcții improvizate neîngrijite, care generau mirosuri neplăcute, pentru că ele erau încălzite cu ajutorul arderii unor deșeuri care produceau fum, iar unele dintre toalete erau în curțile acestor adăposturi. În plus, construcțiile provizorii erau neautorizate, iar mulți oameni locuiau ilegal acolo. Toate construcțiile aflate pe terenul cu pricina vor fi demolate, iar acolo ar putea să fie ridicată o creșă, spun reprezentanții Primăriei.
Însă există și oameni care critică faptul că romii au fost mutați chiar înainte de sărbători, în plină iarnă. Ei sugerează că mutarea romilor ar fi avut legătură cu faptul că primarul Sorin Apostu locuiește în vecinătate. Însă sunt și voci care spun că noile condiții de locuit de pe strada Cantonului sunt mai civilizate decât cele de care aveau parte oamenii de pe strada Coastei. Cei mai mulți dintre localnicii care și-au exprimat opinia aprobă, însă, acțiunea Primăriei.

Related posts

Leave a Comment