Care este cel mai bine vândut ziar din lume?
Cotidianul regional indian Dainik Jagran, publicat în limba hindi, cu un tiraj de 17 milioane de exemplare şi peste 54 de milioane de cititori, este cel mai bine vândut ziar din lume.Ziarele în limba hindi au înregistrat o mare creştere în ultima perioadă, patru dintre cele cinci cele mai citite publicaţii din ţară fiind în hindi, limba vorbită de 41% din populaţia de 1,2 miliarde a Indiei, potrivit unei analize a Financial Times .
“În ultimii trei ani am observat creşterea nivelurilor de alfabetizare în statele cele mai populate şi mai sărace ale Indiei – Uttar Pradesh si Bihar”, explică Sanjay Gupta, editor al Dainik Jagran (“Adevarul”) .
Conform academicianului Robin Jeffrey politica şi capitalismul sunt principalii factori care au condus la creşterea ziarelor în limba hindi, care au ajuns de la opt milioane de exemplare, la începutul anilor ’90 la peste 80 de milioane, în prezent.