Călugării creștini mereu au fost considerați strămoșii producătorilor de bere. Nu pentru că berea ar fi fost inventată de către aceștia, arheologii au găsit-o atât în China, cât și în Egipt în jurul anului 5000 î.e.n., cu mult înainte de existența călugărilor creștini. Scopul inițial al călugărilor creștini a fost să-l caute și să-l slujească pe Dumnezeu. Ei au jucat un rol major în fabricarea berii occidentale din cea de a doua jumătate a primului mileniu.
Monahismul creștin își are rădăcinile formale în secolul al IV-lea e.n., când imperiul roman era încă la apogeu. În secolul al V-lea, Imperiul a suferit un declin masiv, epoca în care a trăit Sfântul Benedict (480-547).
Pentru că structura socială a Imperiului Roman s-a prăbușit, au apărut diverse mănăstiri organizate sub domnia lui Benedict, acestea au fost centre de agricultură, cazare, educație și artă. Când Carol cel Mare a întemeiat Sfântul Imperiu Roman în anul 800, el s-a bazat pe mănăstiri pentru a ajuta la structura socială și infrastructura economică și a promovat Pravila lui Benedict ca standard pentru organizarea monahală.
În antichitate, în Imperiul Roman, ca și în întreaga lume, fabricarea berii se făcea de obicei în majoritatea gospodăriilor. Această practică a fost împrumutată și de mănăstiri, care trebuiau să ofere băutură și hrană călugărilor, precum și oaspeților, pelerinilor și săracilor.
Pe măsură ce mănăstirile s-au dezvoltat și a crescut importanța lor, iar rezervele de apă erau contaminate din cauza dejecțiilor, a crescut și cererea de bere monahală. Cum mănăstirile aveau resursele necesare să construiască berării și dispuneau de stocuri cu produse agricole, călugării au devenit astfel producători de bere în masă.
Până prin anul 800 e.n. funcționau în Europa aproximativ 600 de fabrici de bere ale mănăstirilor
Până la domnia lui Carol cel Mare, fabricarea berii era deja o practică standard în mănăstiri. La un moment dat, șase sute de fabrici de bere ale mănăstirilor funcționau în toată Europa. Acestea au fost precursoarele comerțului cu bere, care a început să apară în secolele al XII-lea și al XIII-lea.
Planul Sf. Gal este un desen arhitectural renumit, care datează din jurul anului 820, este singurul desen arhitectural major care a supraviețuit perioadei de 700 de ani după căderea Imperiului Roman. În plan este reprezentată o mănăstire completă care conține instalații de fabricare a berii.
În timp ce planul de ansamblu nu a fost niciodată construit, schița cu berăria a fost pusă la dispoziție să fie utilizată în mănăstiri. Este cel mai vechi plan al unei fabrici de bere din lume.
Nivelurile de producție ale fabricilor de bere monahale bazate pe planul St. Gall ar fi fost în medie aproximativ 378 de litri pe zi. Călugării sunt primii producători de bere cunoscuți care au folosit hamei. Cea mai veche mărturie vine de la starețul Adalhard din Corbie, Franța, care în anul 822 a menționat folosirea hameiului sălbatic în prepararea berii.
Călugării germani au început practica în jurul anului 1200, au observat că hameiul e util atât ca conservant, cât și pentru aromă. Înainte de hamei, se foloseau amestecuri de ierburi pentru aromatizarea berii.
Călugării au adus îmbunătățiri procesului de fabricare a berii în Evul Mediu, ei au fost primii care au pus accent pe curățenie și igienizare. Când fabricile de bere comerciale au început să funcționeze în secolele al XII-lea și al XIII-lea, modelul de producție a fost împrumutat de la mănăstiri.
Cea mai veche fabrică de bere a aparținut mănăstirii Weihenstephan
Cea mai veche fabrică de bere din lume, înființată în 1040, este cea a Mănăstirii benedictine Weihenstephan ( construită în anul 725). Deși statul bavarez a dizolvat mănăstirea în 1803, fabrica de bere continuat să funcționeze până în prezent.
Longevitatea acestei fabrici de bere este rivalizată cu cea a Abației Weltenburg, tot din Bavaria, care a fost înființată în jurul anului 620 și fabrica sa de bere în 1050. Această abație a fost, de asemenea, dizolvată în 1803, dar a fost refondată în 1842 iar fabrica de bere funcționează și în prezent.
Succesul mănăstirilor prin secolul al XII-lea a permis ascensiunea lor ca centre de bere. Secolul al XIII-lea a cunoscut însă un declin în așezământul monahal. Urbanizarea a început să schimbe sistemul feudal în care fuseseră integrate mănăstirile, slăbindu-le economic și social și înființarea ordinelor franciscanilor în 1209 și al dominicanilor în 1213 – a oferit alternative spirituale la viața monahală.
Odată cu iluminismul, numărul mănăstirilor europene a scăzut
În timp ce numărul mănăstirilor a început să se micșoreze, s-au dezvoltat berăriile comerciale. În secolul al XVI-lea, mișcările protestante au închis mănăstirile, iar Henric al VIII-lea a suprimat toate mănăstirile din Anglia. Raționamentul din epoca iluminismului considera mănăstirile inutile și le-au suprimat de la Revoluția Franceză. Până în 1815, doar 30 manastiri au mai ramas în Europa, Marea epocă a berii monahale era trecută de mult în aceea perioadă.
Cu timpul, Mănăstirile au revenit, la fel și implicarea lor în prepararea berii. Aproximativ o duzină de mănăstiri trapiste au și astăzi fabrici de bere, cea mai veche datează de la sfârşitul secolului al XVI-lea iar celelalte din secolul al XIX-lea sau al XX-lea. Acestea sunt renumite pentru berile în stil belgian. Pentru combaterea încălcarii identității și drepturilor de autor de către berăriile comerciale, mănăstirile și-au înregistrat între timp mărcile proprii de bere.
CITEȘTE ȘI:
Atacul mănăstirii Lindisfarne a fost printre primele raiduri ale vikingilor în Anglia
Modul în care au fost stabilite primele instituții universitare în perioada medievală
