Aproximativ 100 de pacienți, medici și farmaciști s-au întâlnit la Centrul Diakonia din Cluj, pentru a dezbate, ieri, relația dintre medic și pacient. Evenimentul a fost organizat de Houston NPA, de Asociația Pacienților cu Boli Reumatismale Inflamatorii din România și de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj.De asemenea, au participat la eveniment și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Obiectivul comun al participanților a fost găsirea unor noi căi de comunicare între pacienți și medici, pentru a crește calitatea serviciilor medicale. ”Ar trebui să avem mai mult timp pentru a asculta pacienții, însă, din cauza condițiilor concrete, nu întotdeauna acest lucru se întâmplă”, a spus medicul Simona Rednic de la Clinica de Reumatologie din cadrul Spitalului Județean din Cluj. Ea a adăugat că dialogul dintre medici și pacienți este important în acest domeniu, pentru că reumatismul este o afecțiune care poate avea sute de cauze și mii de moduri de tratare, iar pacienții și medicii trebuie să învețe să comunice, pentru a găsi cea mai potrivită soluție pentru ficare caz în parte.
Related posts
-
Equilibrum Fest – trei zile de mișcare, ateliere și stil de viață sănătos
Festivalul dedicat sănătății, prevenției și stării de bine revine la Cluj-Napoca! În perioada 4–6 septembrie 2026,... -
Delegație din Republica Armenia, în vizită oficială la Cluj: Noile parteneriate vizează proiecte medicale, culturale și economice
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit joi, 3 septembrie, vizita unei delegații oficiale din... -
Cinci panouri de avertizare a vitezei, instalate pe drumurile din județul Cluj: Cum funcționează noile sisteme ale CNAIR
Șoferii care tranzitează județul Cluj vor avea parte, pe traseu, de noi echipamente de monitorizare a...
