Premierul Emil Boc a anunțat, la Cluj, la finalul unei întâlniri cu liderii locali ai PDL, care vor fi prioritățile Guvernului în perioada următoare. Este vorba de rectificarea bugetului pe acest an și de adoptarea celui pe anul viitor.”Două priorități vom avea în perioada imediat următoare: rectificarea de buget și bugetul pe anul 2012. În perspectiva rectificării bugetare, vor fi alocate resurse financiare suplimentare la Sănătate, dar și la Cultură, pentru finalizarea unor proiecte de investiții, de asemenea, vom asigura resurse financiare pentru ceea ce înseamnă plata însoțitorilor persoanelor cu nevoi speciale și vom avea resursele aferente, plus resurse pentru sectoarele de investiții, de la ministerele principale care derulează asemenea lucrări de infrastructură”, a spus Emil Boc.
Related posts
-
Equilibrum Fest – trei zile de mișcare, ateliere și stil de viață sănătos
Festivalul dedicat sănătății, prevenției și stării de bine revine la Cluj-Napoca! În perioada 4–6 septembrie 2026,... -
Delegație din Republica Armenia, în vizită oficială la Cluj: Noile parteneriate vizează proiecte medicale, culturale și economice
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit joi, 3 septembrie, vizita unei delegații oficiale din... -
Cinci panouri de avertizare a vitezei, instalate pe drumurile din județul Cluj: Cum funcționează noile sisteme ale CNAIR
Șoferii care tranzitează județul Cluj vor avea parte, pe traseu, de noi echipamente de monitorizare a...
