Băsescu speră ca Parlamentul să aprobe planul privind scutul antirachetă înaintea summitului NATO

Preşedintele român, Traian Băsescu, aflat în vizită în Japonia, a declarat joi că speră ca Parlamentul să aprobe planul american antirachetă înaintea summitului NATO de la Lisabona, de la sfârşitul acestui an, relatează cotidianul Yomiuri.Într-un interviu acordat The Yomiuri Shimbun şi The Daily Yomiuri, Băsescu a respins îngrijorările Rusiei. “Nu este o apărare împotriva Rusiei”, a declarat preşedintele român, aflat în vizită de trei zile în Japonia. “Este un sistem de apărare împotriva unor state … ca Iranul şi Coreea de Nord”, a adăugat el.
Băsescu a descris programul nuclear iranian ca fiind “netransparent”.
Dacă Statele Unite şi aliaţii săi atacă Iranul, România “va acţiona alături de aliaţii săi, devreme ce este membru NATO şi UE”, a declarat Băsescu, arătându-se însă precaut în legătură cu folosirea forţei pentru rezolvarea problemei nucleare iraniene.
“Sperăm să nu fie un conflict militar”, a declarat el. “Ar trebui să aplicăm presiuni economice şi politice, dar ar trebui să continuăm şi dialogul diplomatic”, a explicat preşedintele român.
Referindu-se la relaţiile bilaterale cu Japonia, Băsescu şi-a exprimat angajamentul faţă de consolidarea parteneriatului economic, afirmând că se gândeşte la vizita planificată în iulie a unei delegaţii a Federaţiei Japoneze de Afaceri în România.

Related posts

Leave a Comment