La Muzeul “Octavian Goga” din Ciucea a fost inaugurată expoziția temporară “Autori maghiari în Biblioteca poetului Octavian Goga”, care le oferă vizitatorilor posibilitatea de a admira operele poeților și scriitorilor ce poporului de care ne leagă cele mai numeroase şi complexe contacte de-a lungul întregii istorii.
“Ziua Maghiarilor de Pretutindeni ne oferă ocazia de a-i felicita pe toți etnicii maghiari din România și din întreaga lume, care-şi celebrează identitatea, tradiţiile, apartenența culturală şi istorică, punând în valoare conviețuirea armonioasă dintre națiunile noastre și, totodată, remarcând importanța contribuției permanente a reprezentanților acestei etnii la dezvoltarea și modernizarea Statului Român” explică directorul Muzeului, Eduard Boboc, contextul acestei expoziții.
Astfel, una dintre cele mai reprezentative apariții editoriale expuse este o capodoperă a literaturii maghiare, jucată și în prezent pe scenă. Piesa de teatru “Az ember tragédiája” (“Tragedia omului”) a autorului Imre Madách, publicată pentru prima dată în 1861, este actuală datorită problemelor fundamentale tratate.
Titlul cărții “Szeretném, ha szeretnének” (“Aș dori să fiu iubit” sau “Mi-ar plăcea ca ei”) demască nevoia de afecțiune a poetului aflat în căutarea certitudinii dragostei tocmai în nesiguranța acestui sentiment nestatornic, a stihuitorului pentru care iubirea este un pelerinaj continuu, o luptă eternă cu destinul, o tendință spre puritate și împlinire.
Publicat, în 1906 (în prima fază semnificativă a carierei lui Ady), cu titlul “Új versek” (“Poezii noi”) și considerat unul de epocă al poeziei maghiare moderne, volumul cu versuri dedicate tematicii tipice a poeziei (viață, moarte, iubire) demască dorința poetului să ardă permanent ca o flacără pentru toți admiratorii creației sale.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 15.03.2025 – 15.04.2025.