Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Miercurea Ciuc, după slujba de Înviere, oficiată la Catedrala Arhiepiscopală Ortodoxă „Sfântul Nicolae”, că a vut să vină aici pentru că a apreciat că românii trebuie să fie încurajaţi şi trebuie să simtă solidaritatea.
Read MoreAutor: Ioan.Ciorca
Boc petrece prima zi de Paşte la Răchiţele, acasă la părinţii săi
Premierul Emil Boc petrece prima zi de Paşte la părinţii săi, în satul clujean Răchiţele, unde a fost aşteptat cu masa tradiţională, el spunându-le jurnaliştilor prezenţi, pe care i-a filmat cu o cameră video de mână, că ar putea posta filmul pe viitorul blog personal, dar şi pe Facebook şi Twitter.
Read MoreHristos a-nviat!
Hristos a-nviat!
Read MoreRomânii se pregătesc pentru învierea Domnului
Au rămas câteva ore până la învierea Domnului. Lumina de la Mormântul Sfânt va ajunge la Bucureşti peste mai puţin de o oră. Preafericitul Părinte Daniel va ţine slujba de Înviere la Patriarhia Română, iar la Catedrala Sfântul Iosif se fac ultimele pregătiri pentru că, în acest an, catolicii şi ortodocsi sărbătoresc paştele în aceaşi zi.
Read MoreLumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim
Lumina care se pogoară din cer se manifestă diferit în fiecare an, iar în primele minute nu arde.
Read MorePaştele, patimă, moarte, înviere, cea mai solemnă sărbătoare creştină
La câteva zile după intrarea solemnă în Ierusalim (de Florii), Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt. După trei zile, a înviat din morţi. Toată această succesiune de evenimente au avut loc în numai o săptămână, cea a Patimilor care precede Învierea.
Read MorePaştele în obiceiurile populare – curăţenie, înnoirea hainelor şi cadourile Iepuraşului
Sărbătoarea Paştelui cuprinde mai multe obiceiuri profane, de la curăţenia în casă, obiceiurile gastronomice şi înnoirea hainelor, la oferirea de cadouri pe care le-ar aduce Iepuraşul de Paşte, multe având însă credinţe creştine sau precreştine la origine.
Read MoreEterna iubire
“Să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să-ţi iubeşti aproapele, ca pe tine însuşi”
Read MorePiaţa auto din România a crescut în februarie cu 14%. Dacia e lider de piaţă.
Vânzările auto din România au crescut în februarie cu 14% faţă de ianuarie, la 3.864 de unităţi.
Read MoreElevii intră sâmbătă în vacanţa de Paşte
Astăzi este ultima zi de muncă pentru angajaţii de la stat, dar şi ultima zi de şcoală pentru elevi. Această minivacanţă de Paşte este binevenită, deoarece în acest an majoritatea sărbătorilor legale sunt în weekend.
Read More