RL: Prognoza meteo – ger în toată ţara

Meteorologii spun că, după ninsori şi viscol, de luni vremea se răceşte accentuat. Temperaturile negative vor persista şi pe parcursul zilei, iar nopţile şi dimineţile vor fi geroase în cea mai mare parte a ţării. În Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, trecător va mai ninge slab în primele două zile ale săptămânii, iar vântul va continua să prezinte intensificări, apoi, ninsorile îşi vor face apariţia în regiunile intracarpatice. Vântul va sufla la rafală, în special pe crestele montane, cu viteze de peste 55-60km/h şi chiar 70km/h pe arii restrânse, potrivit RomaniaLibera.ro.

Read More

RL: Occidentul ridică sancţiunile impuse Iranului

Ridicarea sancţiunilor Occidentului impuse Iranului de un deceniu din cauza programului său nuclear nu va avea efecte doar pentru economia iraniană, ci şi pe ansamblul economiei mondiale, cu uriaşe consecinţe în special pe piaţa petrolului, scrie publicația britanică The Guardian. Ridicarea sancţiunilor, care pune capăt embargoului UE asupra importurilor de petrol iranian, va avea enorme repercusiuni la scară internaţională, Teheranul urmând să adauge imediat aproape o jumătate milion de barili pe zi la exporturile sale de brut. Ceea ce va afecta căderea preţurilor petrolului pe o piaţă deja lovită de o ofertă excedentară, scrie RomaniaLibera.ro.

Read More

SportinCluj.ro: ClujArena va găzdui meciul de fotbal România – Lituania

ClujArena va găzdui, în data de 23 martie, meciul amical pe care Naționala României la fotbal îl va disputa împotriva Lituaniei. Precedenta partidă dintre cele două formații care a avut loc la Cluj a adus o înfrângere categorică a României, scor 0 – 3. Meciul respectiv a avut loc, însă, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” al CFR. De asemenea, potrivit prosport.ro, din cauza problemelor legate de autorizarea ISU a Arenei Naționale din București, tot pe ClujArena ar putea fi mutat și partida amicală dintre România și Spania, din 27 martie, potrivit SportinCluj.ro.

Read More

Scandal pe tema alimentării cu gaze a Floreștiului. Primarul Șulea critică firma de distribuție

Un nou scandal a izbucnit la Florești, după ce, ieri, zeci de mii de oameni au fost văduviţi, fără nici un preaviz, în mijlocul lunii ianuarie, de furnizarea de gaze naturale. La câteva minute după sistarea gazelor, primarul comunei Floreşti, Horia Şulea,a luat legătura cu furnizorul de gaze naturale. Primarul susține că reprezentantul companiei E.On ”a dat explicaţii ambigue”.

Read More