Seria excluderilor reciproce din PNŢCD continuă. Aripa PNŢCD care îl recunoaşte drept preşedinte pe Radu Sârbu l-a exclus din partid pe Marian Petre Miluţ. La rândul său, Marian Petre Miluţ afirmă că este în continuare preşedintele partidului şi că sancţiunile dictate împotriva sa nu au nici o valoare.Decizia de excludere din PNŢCD a fost luată de membrii Juriului de Onoare, Disciplină şi Arbitraj. Printre acţiunile care îi sunt imputate lui Miluţ se numără îndepărtarea personalităţilor partidului din Biroul Naţional de Conducere, din Consiliul Naţional de Conducere şi din fruntea organizaţiilor teritoriale. Apoi, o altă vină este chiar decizia de desfiinţare a Juriului, care a desfiinţat toate sancţiunile dictate de Miluţ. O altă abatere ar fi boicotarea Congresului PNŢCD din anul 2008, dar şi numirea în funcţii de conducere din partid a unor persoane care nu au calitatea de membru PNŢCD. De asemenea, Miluţ a fost declarat vinovat pentru diviziunile care au apărut în organizaţiile teritoriale ale PNŢCD, dar şi faptul că, din cauza sa, PNŢCD nu a putut participa la alegerile parlamentare din anul 2008.
Related posts
-
Equilibrum Fest – trei zile de mișcare, ateliere și stil de viață sănătos
Festivalul dedicat sănătății, prevenției și stării de bine revine la Cluj-Napoca! În perioada 4–6 septembrie 2026,... -
Delegație din Republica Armenia, în vizită oficială la Cluj: Noile parteneriate vizează proiecte medicale, culturale și economice
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit joi, 3 septembrie, vizita unei delegații oficiale din... -
Cinci panouri de avertizare a vitezei, instalate pe drumurile din județul Cluj: Cum funcționează noile sisteme ale CNAIR
Șoferii care tranzitează județul Cluj vor avea parte, pe traseu, de noi echipamente de monitorizare a...
