Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului oferă asistență duhovnicească pentru refugiații ucraineni

Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului oferă asistență spirituală pentr refugiații ucraineni care au ajuns în Cluj. În Ucraina, există două mari biserici ortodoxe: una care are statutul de biserică autonomă în subordinea Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolelui și alta care se află în subordinea Patriarhiei Moscovei. Cele peste 100 de parohii ortodoxe de limba română din Ucraina țin de Patriarhia Moscovei. De asemenea, în Ucraina se află cea mai mare Biserică Greco-Catolică din lume, cu aproape 5 milioane de credincioși. Arhiepiscopia Majoră a Bisericii Greco-Catolice Ucrainene este condusă de Preafericirea Sa Sviatoslav Șevciuc. Există și o eparhie sui juris, multietnică, la Munkacevo, care se află în subordinea administrativă directă a Vaticanului, dar aflată în comuniune cu Arhiepiscopia Majoră de la Kiev. Parohiile greco-catolice românești din Maramureșul de dincolo de Tisa fac parte din această eparhie.

Iată comunicatul trimis de biroul de presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului.

“În această perioadă de pregătire pentru luminatul praznic al Învierii Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății care a adus omenirii speranța mântuirii și a vieții veșnice, prin jertfa pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului vine în întâmpinarea nevoilor de ordin duhovnicesc ale refugiaților ucraineni afectați de conflictul din țara vecină.

Ca urmare a constatării prezenței unui mare număr de refugiați ucraineni în Cluj-Napoca, Arhiepiscopia Clujului le oferă acestora posibilitatea de a se spovedi și de a se cumineca. Programul liturgic, oficiat în limba ucraineană în Paraclisul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, situat în Piața Avram Iancu, nr. 18 (incinta reședinței mitropolitane), este următorul:

Miercuri, 20 aprilie 2022, ora 1000 – Sfânta Taină a Spovedaniei

Sâmbătă, 23 aprilie 2022, ora 900 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Responsabil cu asistența duhovnicească este părintele Mihai Bodnariuc, preot vorbitor de limba ucraineană.

Nu vom înceta să ne rugăm pentru restabilirea păcii, pentru ocrotirea și sănătatea celor aflaţi în conflict, dar şi pentru odihna sufletelor şi pentru mângâierea familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în acest război“.

Related posts

Leave a Comment