Ambasadorul Romaniei la Chisinau s-a intalnit cu deputatii Platformei DA

Mai mulţi deputaţi al Platformei Demnitate şi Adevăr, de orientare pro-europeană şi pro-românească, s-au întâlnit cu ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă. Platforma a devenit una dintre formaţiunile aflate la guvernare.

”În cadrul discuţiei mai puţin formale, participanţii au abordat o serie de probleme cu care se confruntă Republica Moldova şi s-au referit la eficientizarea cooperării celor două ţări pe diverse domenii.

 

Subliniind că partenerul economic principal al Republicii Moldova rămâne a fi România, deputaţii au reafirmat importanţa incontestabilă a aprofundării conexiunilor de interese, a implementării unor practici cu caracter permanent de preluare a expertizei avansate a României pe dimensiunea mai multor domenii economice, inclusiv şi în special din sectorul agrar. Excelenţa sa a trecut în revistă unele dintre cele mai importante acţiuni ale României în acest aspect, referindu-se la finanţarea centrului de colectare a produselor melifere din nordul republicii, zona Edineţ, la susţinerea construcţiei depozitelor frigorifice pentru stocarea produselor în regim de siguranţă pe termen lung şi a menţionat utilitatea unui proiect deosebit de important finanţat de UE şi întocmit de experţii din România: un ghid minuţios, detaliat de utilitate practică certă elaborat în vederea implementării tehnologiilor moderne pentru irigaţii în regim economic ale terenurilor cultivate.

 

Printre cele mai importante subiecte de discuţie au fost şi situaţia mass-mediei finanţate de România, accesul la instituţiile superioare de învăţământ prin extensia universitară, integrarea proceselor educaţionale inclusiv prin elaborarea unor manuale şi a curriculei şcolare comune, acţiunile concrete în vederea schimbării percepţiei contribuţiei României la dezvoltarea socio-economică a UTA Găgăuzia, construcţia unei conducte de apă potabilă pentru zona Ungheni şi altele.

 

La întrevederea cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Excelenţa sa, domnul Daniel Ioniţă, au participat deputaţii facţiunii parlamentare Blocul ACUM, Platforma Da, Alexandru Slusari, Octavian Ţîcu, Dinu Plîngău şi Iurie Reniţă”, anunţă serviciul de presă al Platformei DA.

Related posts

Leave a Comment