
Astăzi sectiile de votare s-au deschis în Germania pentru alegerile legislative, la care actualul cancelar al conservator Angela Merkel este favorita pentru un nou mandat la conducerea celei mai mari economii din Europa.În Germania, aproximativ 62,2 milioane de persoane cu drept de vot aleg la 27 septembrie noua componenţă a Camerei Inferioare a Parlamentului Federal – Bundestag. Cancelarul conservator, Angela Merkel, pare să aibă toate şansele să obţină un nou mandat în fruntea primei puteri economice europene. Sondajele indică un avans clar al Uniunii Creştin Democrate, condusă de Angela Merkel, cu 35%, urmată de Partidul Social Democrat, formaţiune ce îl susţine pe contracandidatul acesteia, Frank Walter Steinmeier, cu 26%.
În alte sondaje, Uniunile Crestine (CDU-CSU) era creditată cu între 46% si 48% din intentiile de vot. Politologii au apreciat că, dacă va obţine peste 47%, Merkel va putea să guverneze cu FDP, însă dacă va fi votată de mai puţini alegători, calculele vor fi strânse.
29 de partide s-au aflat în cursa, dar numai cinci au şanse reale să depăşească pragul electoral de 5% din sufragii, pentru a intra în Bundestag. Pe langa CDU şi SPD, Verzii sunt creditaţi cu 10%-11% din intenţiile de vot, liberalii cu 11%-14%, iar stânga radicală Die Linke cu 10%-12%.