Academy+Plus şi-a început cursurile la Cluj şi la Chişinău

Companiile de IT au găsit o soluţie pragmatică pentru criza de personal calificat din acest domeniu. Unele dintre ele au început să finanţeze noi linii de studiu în facultăţile clujene care pregătesc specialişti în tehnologie, iar altele finanţează propriile lor academii profesionale. Aşa este Academy+Plus din Cluj, care, din acest an, are o soră în Chişinău. Cele două academii au fost create de investitori privaţi, în parteneriat cu Şcoala 42 din Paris.

Companiile din domeniul IT încearcă să suplimenteze prin metode inedite numărul de specialişti în tehnologie pregătiţi în facultăţile de matematică-informatică şi de automatizări-calculatoare. La Cluj, o companie privată a decis să finanţeze o academie în care sunt calificaţi sau recalificaţi profesional tineri care vor să muncească în domeniul producţiei de software. Unii dintre ei au terminat alte facultăţi, precum cea de electronică sau cea de fizică, alţii sunt încă studenţi, însă există şi tineri care abia au absolvit liceul şi doresc să studieze în această şcoală mai puţin formală, spune fondatorul Academy+Plus Cluj, Bogdan Herea.

 

Din acest an, Academy+Plus Cluj are şi o soră, Academy+Plus Chişinău, mai spune Bogdan Herea. Aceasta a fost dezvoltată în parteneriat cu fondatorul StarNet, Alexandru Machedon.

 

Calificarea profesională oferită de academiile de IT este recunoscută de Ministerul Muncii, iar absolvenţii din generaţiile precedente şi-au găsit uşor de muncă. Toate cursurile sunt gratuite pentru elevi, iar orele clasice de la şcoală sunt înlocuite de materiale didactice on-line şi de proiecte realizate de echipele de elevi.

Related posts

Leave a Comment