Anunţul a fost făcut pe contul ei de Facebook de către Pamela Roussos-Raţiu, nora sa, soţia fiului cel mare al lui Ion şi Elisabeth, Indrei Raţiu. Elisabeth Raţiu avea 95 de ani. Ea reprezenta cazul excepţional al unei britanice care a învăţat să devină româncă şi care a iubit România cu patimă, potrivit RomaniaLibera.ro.
Elisabeth Pilkington s-a născut în Marea Britanie în anul 1921. Ea a copilărit la ţară, în Lanncashire, unde, cu patru generaţii în urmă, familia sa pusese bazele unei afaceri cu sticlă care a devenit un adevărat imperiu. Tatăl său, colonelul Guy Reginald Pilkington, a lucrat pentru afacerea cu sticlă şi a fost unul dintre liderii comunităţii locale.
La izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial, Elisabeth Pilkington s-a înrolat în Crucea Roşie şi, vreme de doi ani, a lucrat într-un spital militar din Manchester. Mai apoi, a decis să studieze Ştiinţele Sociale la London School of Econimics. Această universitate era refugiată, însă, din cauza bombardamentelor germane asupra capitalei britanice, la Cambridge. Aici, Elisabeth Pilkington l-a cunoscut pe cel care avea să devină marea sa dragoste. Ion Raţiu studia economia la Universitatea din Cambridge, unde primise o bursă din partea British Council. Ion Raţiu, descendentul unei vechi familii nobiliare româneşti din Transilvania, era refugiat în Marea Britanie din anul 1940. Ion Raţiu terminase Facultatea de Drept din Cluj şi fusese trimis în Marea Britanie cu însărcinări diplomatice. El era consilier de Legaţie la Londra. Legaţia era condusă de unchiul său, V.V. Tilea, care a marcat profund istoria diplomaţiei europene. V.V. Tilea era cel care pusese capăt politicii de împăciuitorism a Marii Britanii şi Franţei faţă de Germania lui Hitler, în martie 1939, atunci când a dezvăluit planurile germane de dezmembrare a României, care au devenit realitate în vara anului 1940. V.V. Tilea a demisionat din funcţia de şef de legaţie în septembrie 1940, când Regele Carol al II-lea a fost nevoit să abdice, iar în România a fost instaurată dictatura de extremă-dreapta, care era rodul colaborării dintre legionari şi generalul de atunci Ion Antonescu.
Ion Raţiu a demisionat alături de unchiul său. În anii războiului, Ion Raţiu a colaborat cu noua redacţie românească a BBC şi a studiat la Cambridge, acolo unde s-a logodit cu Elisabeth Pilkington. Cei doi s-au căsătorit în 1945, în Savoy Chapel din Londra. Elisabeth Pilkington a cerut cetăţenia română, iar Regele Mihai I, care prelease puterea şi încerca să restaureze un regim democratic după 23 august 1944, i-a acordat cetăţenia rapid.
Ion Raţiu plănuia să revină în ţară, pentru a candida la alegerile din 1946 pe listele PNŢ. Iuliu Maniu, care era un alt unchi al său, i-a cerut să rămână în Occident, unde Ion Raţiu putea să fie mai util cauzei româneşti. Într-adevăr, în 1945, Ion Raţiu a mers ca ziarist acreditat la lucrările Conferinţei de Pace de la Paris. Acolo, au apărut primele semne de tuberculoză. Grav bolnav, Ion Raţiu s-a internat în anul 1946 într-un sanatoriu din Davos, Elveţia. Soţia sa, Elisabeth Raţiu, care era însărcinată, l-a urmat. Primul copil al cuplului, Indrei, a venit pe lume în Elveţia.
În cei doi ani pe care i-a petrecut în Elveţia, Ion Raţiu a scris o serie de analize în care arăta lumii libere planurile de expansiune ale Moscovei, într-o perioadă în care Stalin era eroul pozitiv al presei anglo-saxone, care îl răsfăţa cu apelativul ”Uncle Joe”. În 1948, când Ion Raţiu se vindecase, cei doi au mai avut un fiu, Nicolae. Elisabeth Raţiu a învăţat să fie româncă. Ea a început să vorbească limba română şi a învăţat să gătească româneşte, pentru a fi o bună gazdă pentru invitaţii din exil ai soţului său.
Împreună cu rudele sale, Elisabeth Raţiu s-a implicat într-o serie de acţiuni caritabile. Ea a fondat, împreună cu alţi membri ai Familiei Pilkington, spitalul Fairfield, precum şi Fundaţia Rainford, care oferă finanţări pentru numeroase acte de caritate. De asemenea, a susţinut St. Helens Hospice, care oferă îngrijiri paliative. În parallel, pasiunea sa pentru gătit a împins-o să scrie mai multe cărţi de bucate şi să înfiinţeze o afacere de succes în domeniul cateringului, precum şi o şcoală de bucătari.
Însă, în anul 1974, viaţa sa avea să se schimbe complet. Ion Raţiu a decis să îl lase pe fiul său, Indrei, să gestioneze proiectele caritabile ale familiei, iar pe Nicolae l-a rugat să preia afacerile înfloritoare din domenii precum imobiliare sau shippingul. Ion Raţiu a decis să îşi dedice întreaga sa muncă exilului românesc. Fără ezitare, Elisabeth a făcut la fel. Vreme de un deceniu şi jumătate, Ion şi Elisabeth Raţiu au străbătut planeta de la un capăt la altul, pentru a-i uni pe români. Drept rezultat, în 1984, la Geneva, se forma cea main reprezentativă organizaţie a exilului românesc, Uniunea Românilor Liberi. Ion Raţiu avea să fie ales preşedinte, iar un an mai târziu, graţie adeziunii şi altor organizaţii româneşti, la congresul din Franţa, organizaţia avea să adopte denumirea de Uniunea Mondială a Românilor Liberi. Ion Raţiu avea să finanţeze şi cel mai influent ziar românesc din exil, Românul Liber/Free Romanian, care apărea în engleză şi română. Împreună cu Elisabeth Raţiu, Ion Raţiu a pledat cauza românească în faţa celor mai importanţi actori publici de pe planetă, de la George Bush senior la Ronald Reagan, Prinţul Charles al Ţării Galilor şi Regele Mihai I.
În 1989, după căderea lui Ceauşescu, cuplul Ion şi Elisabeth Raţiu s-a mutat în România. Ion Raţiu a avut de îndurat agresiunea minerilor din iunie 1990, injuriile din campania electorală din acelaşi an şi trădarea unor colegi de partid. Însă nu a renunţat la visul său, acela de a vedea o România democratică, integrată în NATO şi în Europa.
Ion Raţiu a murit în anul 2000, iar Elisabeth Raţiu, care fondase o fundaţie dedicate suferinzilor de leucemie din România, s-a mutat la Londra. A continuat să fie preocupată de România. Ultima sa acţiune publică a fost în 2014, la alegerile prezidenţiale, când a mers să îi încurajeze pe românii care făceau coadă în faţa Ambasadei de la Londra. A murit acum fără să îşi fi văzut îndeplinită ultima sa dorinţă cu caracter politic: restaurarea Monarhiei în România.
