Un videoclip filmat recent pe o stradă din Constanța a provocat un val uriaș de indignare și reacții împărțite în spațiul public. Imaginile arată o mamă care își agresează fetița în plină stradă, în timp ce copilul încearcă cu disperare să scape.
Intervenția martorilor și replicile femeii scot la suprafață o realitate dură, scrie NewsEdge, dar reaprind și o dezbatere veche în societatea românească: unde se termină disciplina și unde începe trauma?
„Nu mai pot, doamnă, nu mai pot. Mă disperă. Am făcut comandă de mâncare, aruncă mâncarea pe jos. Credeți că trăim într-o bulă de cristal? Că totul se crește cu blândețe? Îi cresc singură de cinci ani”, a fost reacția mamei, care a explicat ulterior autorităților că este complet epuizată, nu are un loc de muncă și își crește singură cei doi copii.
În urma incidentului, poliția s-a sesizat pentru violență în familie, Direcția pentru Protecția Copilului a demarat verificări, iar fetița a fost plasată temporar la bunica paternă.
Mitul „O palmă nu i-a stricat nimănui” versus Știința
Cazul a împărțit internetul în două. Pe de o parte, cei care condamnă ferm orice formă de agresiune; de cealaltă parte, cei care invocă clasicele scuze românești: „și pe mine m-au bătut părinții și n-am pățit nimic” sau „bătaia e ruptă din rai”.
Zeci de ani de cercetări medicale și psihologice contrazic însă violent aceste mituri. Rapoartele recente ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și studiile Academiei Americane de Pediatrie arată clar că pedepsele fizice, țipetele și umilirea au eficiență zero pe termen lung și vin la pachet cu riscuri majore pentru dezvoltarea copilului.
Ce se întâmplă în mintea unui copil lovit?
Efectele violenței fizice lasă urme adânci în creierul și psihicul copiilor, mult după ce rănile de pe corp dispar. Potrivit datelor OMS, la nivel mondial, aproximativ 1,2 miliarde de copii sunt supuși anual pedepselor corporale acasă.
Stresul repetat cauzat de abuzuri duce la o creștere masivă a nivelului de cortizol (hormonul stresului) și este asociat direct cu:
- probleme de sănătate mintală: riscuri severe de anxietate, depresie, stimă de sine scăzută și instabilitate emoțională care se prelungesc la vârsta adultă;
- deficiențe cognitive: copiii expuși la pedepse fizice au rezultate școlare mai slabe și o probabilitate cu 24% mai mică de a se dezvolta normal din punct de vedere neurologic și al vocabularului;
- comportamente de risc: legături directe demonstrate între violența din copilărie și consumul ulterior de alcool sau droguri la maturitate.
Epuizarea parentală este reală, dar nu este o scuză
Psihologul Elena Stambuli avertizează că situația unui părinte singur aduce un nivel uriaș de stres, însă subliniază că epuizarea nu poate justifica abuzul: „Acest lucru nu explică și nu justifică violența asupra copilului. Dacă un astfel de comportament este repetitiv, poate avea consecințe importante asupra dezvoltării emoționale, afectând siguranța și încrederea în sine a micuțului”.
Cazul de la Constanța nu este doar despre o mamă care a cedat nervos în public. Este semnalul de alarmă al unei societăți în care părinții singuri sunt lăsați fără sprijin social și psihologic, dar și dovada că România încă mai are de luptat cu mentalitatea toxică conform căreia violența poate fi confundată cu educația.
Mai multe despre burnout-ul parental, dar și despre ce poate face un părinte atunci când simte că își pierde controlul aflați de pe NewsEdge.
De ce universitățile clujene continuă să fie magnet pentru studenții străini
