Economia Chinei s-a supraîncălzit?

După o creştere spectaculoasă în 2009, economia Chinei este acum în pragul supraîncălzirii şi de aceea trebuie să acţioneze în mod inteligent, astfel încât să nu pună în pericol viitorul său monetar. În aceste condiţii, creşterea ratelor dobânzilor şi aprecierea monedei naţionale ar trebui să fie aproape iminente.Biroul Naţional de Statistică din China a anunţat că vânzările cu amănuntul au crescut cu 18,5% în aprilie, presiunea inflaţionistă s-a simţit şi ea puternic (nivelul indicelui preţurilor de consum a ajuns la 2,8% aprilie), iar preţurile chriilor au ajuns la un nivel record de majorare cu 12,8% faţă de anul precedent, în 70 de oraşe mari, în ciuda măsurilor de a încetini acest fenomen.
Banca Populară Chineză a raportat, de asemenea, că băncile au emis un total de împrumuturi de 774 miliarde de yuani, adică aproape 113 miliarde de dolari.
Producţia industrială şi investiţiile, doi piloni importanţi ai economiei, s-au diminuat uşor în aprilie comparativ cu luna martie, dar au rămas robuşti, în creştere cu 17,8% şi, respectiv, 25,6% faţă de anul precedent, potrivit Easy Bourse.
Aceste rezultate susţin ideea că economia chineză este mai mult ca niciodată supraîncălzită. În primul trimestru al acestui an, PIB-ul Chinei a crescut cu 11,9% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009.
Guvernul a declarat, de asemenea, că a înregistrat un excedent comercial de 1,7 miliarde dolari pentru luna aprilie (în condiţiile în care luna martie a avut un deficit de 7,2 miliarde de dolari). În aprilie, China a vândut aproximativ 1,1 milioane de vehicule, în creştere cu 32% faţă de un an mai devreme.

Piaţa imobiliară din China, pe cale de a exploda?
Autorităţile şi-au exprimat preocuparea în ultimele luni cu privire la preţurile caselor şi pericolul la adresa atât a economiei, cât şi a stabilităţii sociale. Tendinţa de urcarea a preţurior a durat timp de 11 luni consecutive.
Analiştii spun că guvernul de la Beijing se confruntă cu sarcina delicată de încetinire a urcării preţurilor la proprietăţi, fără a afecta ceea ce este până la urma un factor esenţial pentru creşerea economică În acest sens, s-a propus chiar introducerea de taxe imobiliare.
Presiunea este foarte mare asupra Beijingului pentru a modifica ratele dobânzilor şi să permită monedei naţionale să se aprecieze faţă de dolar, o mişcare care ar face mai ieftine importurile de materii prime, iar exporturile mai scumpe. După ce a permis aprecierea treptată a yuanului faţă de dolar, în perioada 2005-2008, guvernul chinez şi-a păstrat moneda apropiată de valoarea de 6,83 de dolari, începând din iulie 2008.
Indicele compozit Shanghai a scăzut cu 19% în acest an, după o creştere de 80% în 2009, pe baza problemelor legate de acţiunile guvernului de a încetini creşterea economică a ţării.
Recent, autorităţile au anunţat posibilitatea de a interveni în curând asupra yuanului. Mulţi analişti se aşteaptă ca această evaluare să fie în următoarele săptămâni, mai ales că ministrul Afacerilor Externe, Hillary Clinton, şi secretarul Trezoreriei, Timothy F. Geithner, sunt invitaţi să viziteze China, luna aceasta, ca parte a dialogului economic strategic.

Related posts

Leave a Comment