Boxul se referă în mod tradițional la sportul occidental care se desfășoară exclusiv cu pumnii, dar la nivel global a evoluat din diverse sporturi de luptă bazate pe lovituri. Astăzi, termenul poate cuprinde și stiluri care permit lovituri cu piciorul, coatele, genunchii sau capul, cum ar fi boxul cu mâinile goale, kickboxing-ul, Muay Thai, Lethwei, savate și sanda.
Loviturile cu pumnii și alte părți ale corpului au existat în diferite culturi încă din timpurile preistorice, ceea ce face ca boxul să fie la fel de vechi ca luptele. Deși originile sale exacte sunt necunoscute, dovezi timpurii apar în Egiptul antic și Sumer în jurul mileniului al III-lea î.e.n., cu dezvoltări ulterioare în Grecia, Roma și India.
Boxul a fost prezentat la Jocurile Olimpice Antice din 688 î.e.n. și a fost un sport popular pentru spectatori la Roma. Diverse variații ale boxului au existat în India antică și în alte regiuni. După căderea Imperiului Roman de Vest, boxul a decăzut în Europa, dar a supraviețuit sub forme precum luptele cu mâinile goale în Italia medievală și Rusia antică.
De la boxul cu mâinile goale la regulile moderne
Pe măsură ce s-a redus utilizarea sabiilor în dueluri, luptele cu pumnul au reapărut în Anglia sub numele de box cu mâinile goale în secolul al XVI-lea. Primul meci înregistrat a avut loc în 1681, iar James Figg a devenit primul campion englez în 1719, când a intrat în uz termenul „box”.
Primele lupte au fost brutale și nereglementate până când Jack Broughton a introdus primele reguli formale în 1743, îmbunătățind siguranța și încurajând purtarea mănușilor de antrenament căptușite. Mai târziu, Regulile London Prize Ring au standardizat și mai mult sportul prin interzicerea unor faulturi precum lovirea cu piciorul, lovirea unui adversar la pământ, contribuind la modelarea boxului profesionist modern.
Boxul modern s-a dezvoltat din Regulile Marchizului de Queensberry (1867), care au introdus mănuși, runde de 3 minute, knockout-uri de 10 secunde și au interzis luptele la sol, transformând sportul într-o competiție mai strategică și defensivă. Primul campion la categoria grea sub aceste reguli a fost James J. Corbett în 1892.
Boxul între controversă și consacrare
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, boxul s-a luptat cu legalitatea și acceptarea publică, fiind adesea scos în afara legii și asociat cu jocurile de noroc, deși popularitatea sa a crescut prin intermediul unor campioni și promotori majori. De-a lungul timpului, a evoluat într-un sport profesionist reglementat, global.
Astăzi, boxul este guvernat de reguli standardizate, cu meciuri decise prin punctajul arbitrilor, knockout-uri (KO) sau knockout-uri tehnice (TKO). Faulturile, regulile de clinching și supravegherea arbitrului asigură siguranța și corectitudinea.
Boxul profesionist este dominant din punct de vedere comercial, în timp ce boxul amator – inclusiv boxul olimpic – se concentrează pe scorul de puncte, meciuri mai scurte și siguranță. Boxul feminin și amator s-a extins semnificativ în secolul al XX-lea, iar din 2016, boxerilor profesioniști li s-a permis să concureze la Jocurile Olimpice, estompând linia dintre competiția amatoricească și cea profesionistă.
Surse:
- Elliott J. Gorn – Arta bărbătească: lupte cu mâinile goale în America.
- Kasia Boddy – Boxul: o istorie culturală.
Foto: Tom Molineaux (stânga) și Tom Cribb într-o revanșă pentru campionatul Angliei la categoria grea din 1811.
Citește și:
