În trecut, țăranii erau muncitorii agricoli preindustriali, adesea în timpul feudalismului, care plăteau chirie, impozite sau servicii unui proprietar. În Europa medievală, țăranii erau clasificați ca sclavi, iobagi sau arendași liberi, iar deținerea lor funciară varia de la proprietate deplină la diverse forme de posesiune funciară.
În societățile preindustriale, țăranii constituiau cea mai mare parte a forței de muncă agricole – aproximativ 85% din populație în Evul Mediu. Sistemul de terenuri deschise, comun în Europa medievală până în secolul al XIX-lea, prevedea ca țăranii să cultive pământ sub conducerea unui stăpân în schimbul chiriei sau al forței de muncă. Câmpurile, pășunile și pădurile erau împărțite, necesitând cooperare. În timp, acesta a fost înlocuit de proprietate și gestionarea individuală a terenurilor.
După ce epidemia Moartea Neagră a redus populația Europei în secolul al XIV-lea, țăranii au câștigat mai mult teren și putere de negociere. Lipsa forței de muncă i-a determinat să ceară salarii, fapt care a alimentat mobilitatea socială, alfabetizarea și, în cele din urmă, Iluminismul.
Răspândirea alfabetizării a contribuit la declanșarea Revoluției Industriale, care a stimulat agricultura și a creat locuri de muncă în fabrici. Îngrădirea terenurilor din Anglia a strămutat mulți țărani, forțându-i să se mute în orașe ca muncitori în fabrici – noul proletariat înlocuind clasa țărănească medievală.
În Europa de Est, schimbarea a venit mai târziu, țăranii au urmat modelele medievale până în secolele XVIII-XIX. Rusia a abolit iobăgia în 1861 și a permis țăranilor să cumpere pământ sau să se mute la orașe. Chiar înainte de emancipare, iobăgia era deja în declin, numărul iobagilor scăzând la 37,7% din populație până în 1858.
În Germania, țăranii au rămas centrați pe sate până în secolul al XIX-lea, gestionând resursele și viața comunală. În Est, mulți erau iobagi legați de pământ, în timp ce în alte părți arendașii plăteau chirii și servicii nobililor. Liderii satelor supravegheau agricultura, ordinea și instanțele, în timp ce patriarhii familiilor luau deciziile gospodărești. Viața se învârtea în jurul bisericii, iar nobilii se ocupau de politică, dar nu și de treburile zilnice.
Care au fost perspectivele globale ale țăranilor: de la fermieri la agenți ai schimbării
În Franța, țăranii nu erau pasivi sau ignoranți, iar conștiința lor politică depindea adesea de alegerea lor. Istoricul Eugen Weber a susținut în cartea sa „De la țărani la francezi” (1976) că Franța rurală s-a modernizat între 1880 și 1914 prin căi ferate, școli și serviciul militar obligatoriu, promovând identitatea națională. Unii, însă, susțin că identitatea franceză a existat mai devreme.
În China, fermierii erau numiți în mod tradițional nongfu ( muncitori agricoli), nu „țărani”. Termenul nongmin (oameni ai agriculturii) a fost introdus prin gândirea japoneză și marxistă în secolele XIX-XX, creând o distincție de clasă care a distorsionat tradițiile integrate rural-urbane ale Chinei. Utilizarea occidentală a termenului „țăran” după anii 1920 a încadrat China ca fiind stagnantă și coaptă pentru revoluție.
În America Latină, campesino (om de la țară) se referea inițial la fermierii fără pământ din sistemul hacienda. Odată cu reformele funciare din secolul XX, mulți au devenit mici proprietari care dețineau pământul lor. Astăzi, campesino înseamnă adesea un mic fermier independent, iar Biserica Catolică afirmă dreptul lor la pământ pentru subzistența familiei.
În Europa medievală, societatea era împărțită în trei clase: muncitori, clerici și războinici. Școala Annales, condusă de Fernand Braudel, a evidențiat rolul central al țăranilor în istorie. Ulterior, cercetători precum Znaniecki, Fei Xiaotong și Robert Redfield au studiat tradițiile țărănești. Începând cu anii 1960, antropologi precum Eric Wolf și James C. Scott au subliniat rolul de agent țărănesc în politică și revolte, legând luptele acestora de capitalismul global, imperialismul și revoluțiile din India și China.
Surse:
- Fernand Braudel – Civilizație și capitalism, sec. XV–XVIII.
- Eugen Weber – Peasants into Frenchmen
Foto:
Sărbătorirea țăranilor, artist necunoscut, secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea.
Citește și:
