Revoluția Rusă din 1905 a fost formată dintr-un val de tulburări politice și sociale în Imperiul Rus, care a început pe 22 ianuarie 1905. A implicat greve, răscoale țărănești și revolte militare împotriva țarului Nicolae al II-lea, ducând la crearea Dumei de Stat și a Constituției din 1906. Deși aceste reforme au introdus o monarhie constituțională, ele au fost ulterior slăbite de autocrație.
Tulburările din Rusia anului 1905 au fost alimentate de o nemulțumire generalizată. Țăranii s-au confruntat cu sărăcia și restricțiile funciare, în timp ce minoritățile etnice au suferit de pe urma politicilor opresive de rusificare.
Muncitorii au îndurat condiții precare fără dreptul de a face grevă sau de a forma sindicate. Studenții au devenit radicali, iar soldații dezamăgiți s-au întors după înfrângerea din războiul ruso-japonez. Criza economică s-a adâncit din cauza unei recesiuni a piețelor europene.
Tensiunile au atins punctul culminant pe 22 ianuarie 1905, când trupele au deschis focul asupra protestatarilor pașnici conduși de Gheorghi Gapon, spulberând astfel încrederea poporului în țarul Nicolae al II-lea.
În anii premergători Revoluției Ruse, țara s-a confruntat cu grave crize sociale, economice și politice. După emanciparea din 1861, țăranii au primit mici parcele de pământ deținute în comun, cu restricții privind vânzarea sau ipotecarea lor. Taxele mari și plățile de răscumpărare i-au lăsat săraci.
Până în 1903, țăranii datorau 118 milioane de ruble, iar penuria de alimente a dus la tulburări și revolte violente. Investigațiile au relevat suprapopularea și scăderea productivității, dar nu au fost găsite soluții acceptabile.
Cauzele adânci ale Revoluției din 1905
Imperiul multietnic al Rusiei a impus politici de rusificare, promovând limba rusă și creștinismul ortodox, marginalizând în același timp minorități precum evreii, polonezii și ucrainenii. Discriminarea și suprimarea culturală au dus la creșterea resentimentelor și a neloialității în rândul grupurilor etnice.
Industrializarea din anii 1890 a stimulat creșterea economică, dar a agravat inegalitatea. Țăranii erau impozitați masiv pentru a finanța industria și adesea erau nevoiți să lucreze în condiții urbane dure. Muncitorii câștigau salarii mici, se confruntau cu ore lungi de muncă și nu aveau drepturi sindicale. Nemulțumirea lor a alimentat grevele și sentimentele revoluționare.
Reformele universitare din anii 1860 au stârnit activismul politic în rândul studenților. În ciuda restricțiilor și represiunilor, protestele studențești, revoltele și organizarea clandestină au persistat, iar studenții au avut un rol cheie în răspândirea ideilor revoluționare. Împreună, aceste probleme au subminat regimul țarist și au contribuit la declanșarea mișcărilor revoluționare la începutul secolului al XX-lea.
Revoluția Rusă din 1905 a început cu o grevă la fabrica Putilov din Sankt Petersburg, escaladând rapid la un număr toat de peste 150.000 de muncitori în grevă. În Duminica Sângeroasă (22/9 ianuarie 1905), trupele au tras asupra unui marș pașnic al muncitorilor condus de părintele Gapon și au ucis sute de oameni. Acest lucru a declanșat greve, revolte și tulburări la nivel național în tot imperiul.
În Rusia, anul 1905 a fost preludiul unei revoluții decisive
Muncitorii, țăranii, studenții și minoritățile etnice s-au revoltat cu toții. Au izbucnit revolte în armată, cea mai faimoasă fiind pe cuirasatul Potemkin. O evoluție cheie a fost crearea Sovietului din Sankt Petersburg, care a coordonat grevele și rezistența.
Țarul a răspuns cu anumite concesii, emitând Manifestul din Octombrie, a promis drepturi civile, partide politice și o Dumă de Stat. Cu toate acestea, puterea Dumei a fost limitată, iar schimbarea reală a fost obstrucționată de țarul Nicolae al II-lea. Prim-ministrul Stolîpin a implementat reforme și a suprimat opoziția, dar tulburările au continuat. Deși revoluția nu a reușit să răstoarne regimul, ea a impus reforme care au slăbit autocrația și au pus bazele revoluției din 1917.
Mulți istorici consideră Revoluția din 1905 ca un precursor crucial al Revoluției Ruse din 1917. Deși nu a reușit să răstoarne monarhia, ea a expus slăbiciunile regimului și a declanșat activismul politic de masă. Liderii revoluționari cheie, precum Lenin, au fost absenți, fiind în exil sau în închisoare. Lenin a numit-o ulterior „repetiția generală” care a făcut posibilă victoria bolșevică din 1917.
Foto: pictură de Ilia Repin, 17 octombrie 1905. Rușii sărbătoresc adoptarea Manifestului din Octombrie de către Nicolae al II-lea.
CITEȘTE ȘI:
Cum a organizat Pugaciov Revolta Cazacilor în Rusia
Petru cel mare al Rusiei a introdus taxa pe barbă
