
La cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) competiţia oficială promite să fie una extrem de spectaculoasă şi diversă, fiind alcătuită preponderent din debuturi regizorale, premiate sau selecţionate la festivaluri internaţionale de prestigiu precum Cannes, Veneţia, Locarno, Rotterdam, Salonic, Sarajevo sau Varşovia, după cum anunţă organizatorii evenimentului de la Cluj ce se va desfăşura între 28 mai-6 iunie.
12 filme de lung metraj se vor afla în competiţie pentru câştigarea Trofeului Transilvania, adică a statuetei reprezentând simbolic turnul transilvan şi a unui cec în valoare de 10 mii de euro.„Selecţia competitivă din acest an, alcătuită exclusiv din filme de ficţiune, este, poate, cea mai sinuoasă din istoria festivalului: între două extreme cum sunt, pe de-o parte, spaniolul Gordos, un film coral excelent condus, comic, melo şi cu cârlig la public, şi pe de-altă parte tailandezul Mundane History, film non-linear, meditativ şi radical-experimental, există alte 10
Fillmul românesc revine în competiţie după doi ani
România este prezentă în competiţia TIFF, după doi ani de absenţă, cu două producţii, “Felicia, înainte de toate” (regia Răzvan Rădulescu & Melissa de Raaf, 2009), lansat anul trecut în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Sarajevo, Bosnia-Herţegovina, şi “Medalia de onoare” (regia Călin Peter Netzer, 2009), premiat cu cinci trofee la Festivalul de Film de la Salonic, Grecia în 2009.
Din competiţia TIFF 2010 mai fac parte comediile “Reverse (regia Borys Lankosz, 2009), un film noir cu acţiunea plasată la începuturile regimului comunist în Polonia postbelică, peliculă câştigătoare al Premiului FIPRESCI la Festivalul de la Varşovia, Polonia, precum şi filmul sârbesc “Devil’s Town” (regia Vladimir Paskaljevic, 2009), premiat la Palm Springs şi Trieste, alături de lungmetrajul suedez “A Rational Solution” (regia Jorgen Bergmark, 2009), o tragicomedie despre relaţii de cuplu.
Un tailandez în premieră la TIFF
Filme incitante şi polemice, cu noi viziuni asupra cinematografului, aflate în selecţia oficială pentru câştigarea trofeului Transilvania sunt “Mundane History” (regia Anocha Suwichakornpong), primul film tailandez din istoria competiţiei TIFF şi singurul selecţionat din afara Europei, “Last Conversation” (regia Noud Heerkens, 2009) un film olandez cu acţiune continuă, filmat cu 24 de camere simultan, “Altiplano” (regia Peter Brosens şi Jessica Hope Woodworth, 2009), un film belgian manifest anti-globalizare prezentat şi în secţiunea “Semaine de la Critique” a Festivalului de la Cannes, precum şi “Nothing Personal” (regia Urszula Antoniak, 2009), o coproducţie irlandezo-olandeză, peliculă câştigătoare a şase premii la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Locarno.
Reveniri în festival
Spaniolul Daniel Sanchez Arevalo, prezent la TIFF, în 2007 cu unul dintre filmele preferate ale publicului – “Albastruînchisaproapenegru / Azuloscurocasinegro”, revine anul acesta la TIFF cu lungmetrajul „Gordos” (Spania, 2009), o spectaculoasă comedie neagră prezentată şi în Festivalul de la Veneţia, distinsă de altfel şi cu Premiul Goya pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru Raul Arevalo.
Pe lista “competitorilor” TIFF 2010 se mai află “Bel Age” (regia Laurent Perreau, 2009), un film artistic în genul studiu de personaj şi drama daneză selecţionată în competiţia Festivalului de la Rotterdam, Olanda (regia Tobias Lindholm şi Michael Noer, 2010), un story despre destinul unui condamnat la închisoare.
Protagonişti cu renume în cinematografia europeană
Din distribuţiile filmelor selecţionate pentru această ediţie a competiţiei TIFF 2010 fac parte actori cu un nume deja consacrat pe ecranele Europei, precum olandeza Johanna ter Steege (câştigătoare a Premiului Academiei Europene de Film pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar în 1988), autoarea impresionantei interpretări din “Last Conversation”, prezentă şi cu un rol secundar în “Bel Age”, suedeza Pernilla August protagonistă în “A Rational Solution” şi poloneza Krystyna Janda, prezentă în “Reverse” – ambele câştigătoare ale Premiului pentru Cea mai bună interpretare la Festivalul de la Cannes în 1992, respectiv 1990. Stephen Rea (nominalizat de-a lungul carierei la Premiile Oscar, Globurile de Aur şi BAFTA) este unul dintre protagoniştii din filmul “Nothing Personal”, dar şi celebrul actor român, Victor Rebengiuc, protagonist în filmul “Medalia de onoare”.
De altfel, Johanna ter Steege şi Victor Rebengiuc vor fi doi dintre invitaţii speciali ai TIFF în acest an, publicul cinefil având posibilitatea să îi întâlnească atât la proiecţii, cât şi la diferite alte evenimente din festival.