Procesele animalelor, desfășurate în Europa între secolele al XIII-lea și al XVIII-lea de către instanțele laice sau ecleziastice, au tras la răspundere animalele pentru acțiunile lor. Sistemele moderne de justiție recunosc că animalele nu au virtute și nu pot fi vinovate.
Documentele istorice, inclusiv înregistrările proceselor, arată că au avut loc în Europa procese cu animale, deși documentația incompletă limitează analiza cuprinzătoare. Multe înregistrări supraviețuitoare provin din Franța medievală, posibil unele percepții distorsionate dar adesea sunt documentate doar verdictele de vinovăție. În ciuda acestor lacune, dovezile a sute de cazuri confirmă existența unor astfel de procese.
Din secolul al XIII-lea până în secolul al XX-lea, mai multe procese cu animale au avut loc în diferite regiuni europene, în special în Franța, unde înregistrările datează din 1226. Animalele s-au confruntat cu acuzații cum ar fi rănirea oamenilor (de exemplu porcii acuzați de uciderea copiilor), distrugerea recoltelor sau cazuri de bestialitate. Au fost judecate doar animalele domestice, în timp ce animalele sălbatice precum lupii sau urșii au fost scutite. Aceste procese au reflectat alte practici judiciare, inclusiv urmărirea penală a cadavrelor sau a obiectelor.
Procedeele din procesele animalelor au fost în general similare cu cele ale oamenilor. Animalele inculpate trebuiau să fie prezente atât în fața instanțelor bisericești, cât și în fața instanțelor laice, iar acuzațiile aduse împotriva lor au variat de la omor până la daune penale.
În Evul Mediu, procesele animalelor erau asemănătoare cu cele ale oamenilor
Deseori au fost audiați martori umani, iar în instanțele bisericești animalele aveau la dispoziție avocați (nu aveau mereu avocați și în instanțele laice, dar în unele locuri și perioade, nici oamenii nu aveau apărare juridică). Dacă un animal era condamnat, acel animal trebuia să fie executat sau exilat. Cu toate acestea, în 1750, o măgăriță a fost achitată de acuzația de bestialitate din cauza mărturiilor martorilor care au afirmat virtutea și buna purtare a animalului. În schimb, coinculpatul ei uman a fost condamnat la moarte.
În Evul Mediu, procesele cu animale au reflectat procedurile judiciare umane, cu proceduri formale și uneori cu avocați ai apărării. Proprietarii animalelor acuzate puteau fi, de asemenea, pedepsiți dacă au fost complici sau neglijenți.
Animalele judecate au fost adesea condamnate la moarte pentru infracțiuni precum omuciderea, erau executate public prin spânzurare, ardere sau sugrumarea, uneori după tortură. Aceste execuții au atras mulțimi mari, iar animalele erau uneori îmbrăcate în haine umane. În 1386, un porc din Falaise a fost mutilat înainte să fie spânzurat pentru rănile suferite de victimă.
Unii critici din evul mediu credeau că animalele nu pot fi trase la râspundere
Tribunalele ecleziastice au acuzat ocazional și dăunători precum omizile, muștele și melcii pentru distrugerea culturilor. Aceste procese au avut ca scop expulzarea dăunătorilor, folosind acțiuni metafizice precum exorcismul și apa sfințită. Tehnicile au inclus conjurări, așa cum a descris Kassianos Bassos în secolul al X-lea, care a sfătuit oamenii să amenințe șoarecii de câmp cu dezmembrarea. În secolul al XVII-lea, locuitorii din Lucerna chiar l-au plătit pe papa să emită un blestem împotriva dăunătorilor, ocolind formalitățile legale.
Procesele cu animale în Europa medievală ar fi putut servi ca descurajare, divertisment public sau spectacole care au întărit credința în justiția divină și seculară. Criticii, inclusiv din textele juridice romane, Toma de Aquino și Philippe de Remi, au susținut că animalelor le lipsește intenția, raționalitatea și moralalitatea, făcându-le incapabile să comită fărădelegi. În ciuda acestui fapt, astfel de procese au persistat, astfel ele au reflectat cadrele legale și culturale unice ale epocii.
Foto: Ilustrație înfățișând o scroafă și purceii ei fiind judecați pentru uciderea unui copil. Procesul a avut loc în 1457.
CITEȘTE ȘI:
