Zilele acestea, grupul de deputaţi ai Partidului Comunist din Federaţia Rusă a introdus pe agenda Dumei de Stat un proiect de declaraţie prin care se doreşte recunoaşterea acordurile soveto-germane din anul 1939ca fiind legitime şi morale, acorduri arhicunoscute de opinia publică internaţională sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop. Documentul a fost pregătit de deputaţii comunişti Victor Iliuhin, Serghei Obuhov şi Valerii Raşkin. Autorii acestui act cred că declaraţia trebuie adoptată până la cea de-a „65-a aniversare a victoriei sovietice”şi că aceasta are ca scop „îngrădirea tentativelor de falsificare a istoriei din partea unor state est şi vest europene, care pun responsabilitatea pe iniţierea celui de-al doilea război mondial atât pe Germania fascistă, cât şi pe a Uniunii Sovietice”. În proiectul declaraţiei se menţionează că protocoalele adiţional-secrete ale acordurilor, ilustrează schema de împărţire a sferelor de influenţă în Europa de Est, care „reflectau real situaţia politică complicată şi situaţia militară din acea perioadă, erau în conformitate cu interesele naţionale şi asigurau securitatea ţării în perioada de la începuturile celui de-al Doilea război mondial”. Autorii documentului amintesc că semnarea protocoalelor secrete reprezentau o practică diplomatică foarte răspândită în acea perioadă. Mai mult ca atât, „conducerea sovietică acţiona conform viziunilor securităţii naţionale în condiţiile începutului celui de-al Doilea război mondial şi prin renunţarea de către Marea Britanie şi Franţa de intrare în coaliţia antihitleristă alături de URSS”.
Comunitatea internaţională a condamnat pactul Molotiv-Ribbentrop. OSCE a pus pe picior de egalitate nazismul şi stalinismul. Şi uneori chiar şi Rusia a făcut-o, dar aşa cum i-a convenit, conjunctural. Este controversată poziţia premierului Vladimir Putin, care la 7 aprilie, la memorialul de la Kayni, poate să ne spună că represiunilor staliniste nu li se pot găsi vreo reabilitare şi această evaluare nu poate fi supusă nici unei revizuiri de opinie. Iar în septembrie 2009 acelaşi Putin declara că tentativele de revizuire a istoriei celui de-al Doilea război mondial sunt inutile. Acelaşi lucru premierul rus l-a declarat şi la conferinţa de presă avută cu omolugul său polon Donald Tusk.
Şi nu poţi să nu vezi că Moscova îşi modifică conjunctural atitudinile şi opiniile publice. Şi atunci îi cred pe unii lideri de opinie din Rusia, apărători ai drepturilor omului, care ne spun că în ţara lor există o lipsă de democraţie, multă demagogie şi populism exarcerbat. Şi, încă, sunt vii amintirile anilor din 2008-2009 când autorităţile ruse au discins în unele edificii ale organizaţiilor drepturilor omului din Rusia şi le-au interzis activitatea, invocând tentative de spionaj pentru alte state, finanţare externă şi activitate în folosul unor instituţii străine. Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov afirma anul trecut, la 24 octombrie 2010, la Radio Free Liberty, că în Rusia nu există democraţie, că lipsesc forţe de opoziţie reale şi modele evidente de reacţie la adresa autoritarismului de la Kremlin. În alt context, Gorbaciov insistă pe o politică de parteneriat strategic între Rusia şi Germania, chipurile ambele state trebuiau să devină „victime” după cel de-al doilea război mondial, pentru că Henry Kissinger le sugera preşedinţilor săi că nu trebuie admisă o apropiere ruso-germană. După reîntregirea Germaniei şi implozia URSS-ului, Gorbaciov ne vorbeşte despre o „reînoire” a celor două ţări, că parteneriatul ruso-german poate produce o influenţă pozitivă asupra Europei. Această melodie a mai fost invocată în preajma celui de-al doilea război
Până în prezent în multe oraşe ruseşti statuile lui Lenin persistă. Este adevărat că statuile ce-l reclamă pe Iosif Stalin au fost scoase din uz. Mai nou, chipul „tătucului” Stalin apare în iconografia rusă. Şi monumentele lui Marx şi Enghels mai pot fi vazute în oraşele ruse. Trecutul stalinismului represiv există şi astăzi în Rusia, el mai este reflectat în spaţiul mentalitar rus ca o soluţie de salvargadare naţională. Poporul rus încă nu descerne adevărul total ce a reprezentat stalinismul şi efectele sale, iar elita rusă a prezentat controversat stalinismul.
Ziua de 9 mai constituie o tragedie pentru multe popoare. Această nefastă zi şi-a pus amprenta asupra Ţării şi Naţiunii noastre. Simbolismul acestei zile ne induce ideea că România a fost sfârtecată, elita decimată şi a intrat în sfera sovietică de influenţă. O zi a cărei tristeţe respiră prin şi azi prin noi. Până de curâd, în cel de-al doilea stat românesc, Republica Moldova(descendenta vechii provincii româneşti-Basarabia), data de 9 mai s-a serbat cu mult fast. Era şi firesc, dacă te gândeşti că un deceniu la guvernare s-au aflat „tovarăşi comunişti”. Şi, sincer, apreciez gestul de azi al autorităţilor de la Chişinău care ar fi refuzat participarea la evenimentul de la Moscova. Autorităţile de la Chişinău au renunţat să mai aniverseze această dată, iar presa rusă confirmă şi ne spune că totuşi ar fi fost alocaţi 32 de mii de dolari pentru cei care vor participa la acţiunea din capitala rusă.
Nenumărate milioane de oameni au fost decimate, omorâte, represate de ideologiile nazistă şi comunistă. După 9 mai 1945 a fost constituit un imens lagăr de concentrare în care s-a aflat o jumătate de secol popoarele din Europa de Est şi Asia. În urma lor au rămas victime ale terorii comunisto-naziste. Oare, toate acestea se uită atât de simplă şi trebuie să existe o recunoştinţă adusă celor două ideologii antiumane? Trebuie reabilitat Stalin şi politica comunistă în conştiinţa ruşilor şi al altor popoare?
Iar dacă Rusia şi l-a asumat pe Stalin, ea trebuie să îşi asume atrocităţile şi monstruozităţile comise de politica promovată de „tătuc” la adresa Umanităţii.
