Electric Castle a încheiat cea de-a 10-a ediție într-un mod grandios, stabilind un nou record de participare. Anul acesta, festivalul a atras nu mai puțin de 274.000 de participanți, consolidându-și astfel poziția ca unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România.
În acest an, festivalul a oferit o experiență de neuitat, culminând cu un final spectaculos. Superstarul internațional Sean Paul a demonstrat că hit-urile sale, adunate în cei peste 30 de ani de carieră, sunt la fel de actuale și apreciate de public. Pe de altă parte, Sevdaliza a captivat audiența cu mixul său unic de sunete electronice și experimentale, aducând o notă de mister și inovație pe scena Electric Castle. Una dintre cele mai iubite trupe românești, Subcarpați, a menținut energia publicului la cote maxime până în ultimele momente ale festivalului. Un alt moment memorabil a fost concertul spontan al trupei Palaye Royale sub stejarul de lângă castel, urmat de o reprezentație electrizantă în Hangar, confirmând că rock-ul are un loc special în inima Electric Castle.
Pe parcursul celor cinci zile de festival, peste 200 de artiști au performat pe cele 10 scene, oferind o varietate impresionantă de stiluri muzicale și experiențe artistice.
„Electric Castle a fost și continuă să fie mai mult decât un festival de muzică. Este despre crearea unei comunități și a unei experiențe care rezonează cu oamenii mult timp după ce festivalul se încheie. Suntem recunoscători tuturor artiștilor care au făcut eforturi enorme să ajungă în fața publicului, în ciuda a zeci de ore în care au stat blocați în aeroporturi, participanților care ne-au înțeles eforturile și partenerilor care au făcut ca ediția din acest an să fie atât de specială.”, a declarat Tudor Costinaș, director de comunicare Electric Castle.
Pentru fanii care deja își doresc să participe la următoarea ediție, primele abonamente pentru Electric Castle 2025 au fost deja puse în vânzare. În ediție limitată, prețul unui abonament pentru 5 zile pornește de la 89 de Euro. De asemenea, publicul are opțiunea de a-și rezerva biletul, optând pentru plata în rate, cu o primă plată de doar 35 de Euro. Detalii complete despre campania Super Early Birds sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului, www.electriccastle.ro.
Electric Castle 2024 a fost, fără îndoială, o ediție care va rămâne în amintirea tuturor participanților și a pus bazele pentru un viitor și mai strălucitor al acestui festival emblematic.