Secretarul general al PNL, dr. Lucian Bode, și-a plagiat lucrarea de doctorat. Acesta este verdictul pronunțat de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj. Aceștia au respins recursul depus de dr. Lucian Bode împotriva sentinței Tribunalului Sălaj care, de asemenea, constatase plagiatul secretarului general al PNL.
Iată anunțul făcut pe Facebook de jurnalista Emilia Șercan, cea care a publicat dovezile plagiatului:
”Plagiatorul Lucian Bode a pierdut, definitiv, cel de-al doilea proces prin care a încercat să scape de decizia de plagiat dată de Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) în ianuarie 2023.
* Anul trecut, dr. Bode a dat în judecată UBB și a cerut anularea Hotărârii nr. 10 din 13.12.2022 a Comisiei de etică.
* Prin Hotărârea nr. 10 din 13.12.2022 a Comisiei de etică, aceasta s-a autosesizat – după ce am publicat în premieră, în noiembrie 2022, probe care arătau că dr. Bode a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat -, și prin care au fost cooptați în Comisia de analiză a tezei prof. Corneliu Bjola, de la Universitatea din Oxford, și prof. Alin Fumurescu, de la Universitatea din Houston.
Astăzi, Curtea de Apel Cluj i-a respins recursul lui dr. Bode, după ce acesta a pierdut și fondul procesului la Tribunalul Sălaj.
Dr. Bode a încercat mai întâi, printr-un alt proces, să suspende Hotărârea nr. 10 din 13.12.2022 de autosesizare și de cooptarea în Comisia de analiză a profesorilor Bjola și Fumurescu, însă și în acest proces a pierdut pe linie, atât la Tribunalul Sălaj, pe fond, cât și la Curtea de Apel Cluj, în recurs.
Dr. Bode a mai deschis un proces anul trecut și la Tribunalul București, în care de această dată a cerut anularea decizie de plagiat emisă de Comisia de etică a UBB. Acest proces a fost suspendat în mai 2024 în așteptarea deciziei de astăzi”.
Lucian Bode nu este singurul membru al conducerii PNL cu probleme de integritate academică. Și asupra președintelui acestui partid, dr. Nicolae Ciucă, planează suspiciuni de plagiat, însă președintele PNL a reușit, deocamdată, să blocheze investigarea tezei sale.