Alpiniştii nepalezi organizează cea mai periculoasă expediţie pe Everest pentru ecologizare

Un grup de 20 de alpinişti vor să ajungă în „zona morţii” de pe muntele Everest pentru a încerca să cureţe resturile lăsate de zeci de ani de ascensiuni.
Alpiniştii nepalezi intenţionează să organizeze o expediţie de mare risc pentru curăţarea Everestului, guvernul fiind îngrijorat că zeci de ani de expediţii au început să îşi lase amprenta pe cel mai înalt vârf al lumii.
Aceştia vor fi conduşi de Namgyal Sherpa, un căţărător care a escaladat Everestul de şapte ori, şi se vor confrunta cu lipsa oxigenului şi temperaturi mult sub limita îngheţului pentru ridicarea a peste două tone de deşeuri.
Activiştii ecologişti au avertizat de mai mult timp că expediţiile au lăsat în urmă foarte multe gunoaie, inclusiv reziduuri umane şi chiar cadavre care nu se descompun din cauza frigului extrem.
„Everestul îşi pierde frumuseţea”, a declarat Sherpa. „Vârful muntelui este acum plin de recipiente de oxigen, steaguri vechi, frânghii şi corturi vechi. Cel puţin două corpuri stau acolo de mai mulţi ani.”
Echipa lui Sherpa va începe ascensiunea la sfârşitul lui aprilie, când un mic interval între primăvară şi musonul de vară oferă cele mai bune condiţii pentru expediţie, potrivit BBC.
Aproape 4000 de oameni au urcat pe Everest de când Edmund Hillary şi Tenzing Norgay au devenit primii oameni care au cucerit cel mai mare vârf din lume, în 1953.

Related posts

Leave a Comment