Acestea fac parte din Photo Marathon.
Lucrările care vor fi expuse sunt semnate de către Adi Bulboacă, Hajdu Tamas, Alex Gâlmeanu şi Vlad Cupşa.
Expoziţia „Omul din tren” semnată de Adi Bulboacă va avea loc la Gara Mică.
Adi Bulboaca iube?te trenurile. A petrecut 30 de zile în peste 100 de trenuri ?i a adunat mii de cadre cu pove?ti. Expozi?ia „Omul din tren” aduce în aten?ia publicului pasiunea lui Adi pentru trenuri ?i cadrele pe care le-a surprins în timpul călătoriilor sale pe ?ine.
„Greatest clicks” semnată de Hajdu Tamás se va vernisa la Turnul Croitorilor
De cele mai multe ori când trecem prin decorurile cotidiene, atenţia ni se toceşte. Aproape că nu mai înregistrăm nimic din cum se desfăşoară locurile şi oamenii din jurul nostru. Hajdu Tamás este însă un vânător a cărui vigilenţă pentru detaliile acunse dincolo de învelişul aparentei banalităţi pare să se ascută cu fiecare ieşire din casă. În fotografiile lui, realitatea îşi dezvăluie misterele, poezia, cacofoniile, absurdul şi jocurile subtile, pe care numai privirea ce transformă observaţia în artă le poate recupera din efemeritate.
„Cinemagraphs” de Alex Gâlmeanu va putea fi văzută la Urania Palace.
Fotografiile animate ale lui Alex Galmeanu scot din rutină privirea obi?nuită, iar ritmul alert al secven?elor dezvăluie personaje misterioase care spun pove?ti nesfâr?ite. Cinemagraphs este un experiment ce invită astfel vizitatorii să interac?ioneze cu arta fotografică într-un mod inedit.
Lucrările sub denumirea de „My side of the concert” de Vlad Cup?a vor fi expuse la Atelier Cafe.
Prima expozi?ie foto a lui Vlad Cupşa a avut loc în 2012, la festivalul Peninsula. De atunci, stilul său s-a consolidat, iar fotografia de concert, festival ?i party a câ?tigat o semnătură proprie ?i inconfundabilă.
Expozi?ia „My side of the concert” reprezintă o retrospectivă a celor mai faine momente surprinse la Electric Castle ?i NorthSide Festival. Fotografiile lui Vlad sunt definite de stări oscilante, emo?ii care cople?esc, produc?ii de scenă impunătoare ?i arti?ti ferici?i.
Expoziţiile sunt deschise publicului în perioada 14-16 octombrie 2016, între orele 12:00 – 20:00. Intrarea este gratuită.