Chitaristul Steve Cropper va canta la Sala Palatului alaturi de membrii The Original Blues Brothers Band

La inceputul lunii august, legendara trupa The Original Blues Brothers Band a pornit intr-un nou turneu international, performand in doua concerte impresionante, din Franta. Pe langa reprezentatiile urmatoare, planificate in mai multe tari de pe continentul european, simpaticii artisti vor ajunge, in premiera, si in Romania, pentru a-i incanta pe iubitorii genului, cu show-ul din 18 octombrie, de la Sala Palatului.

Turneul ii va purta pe membrii The Original Blues Brothers Band prin numeroase tari, urmatoarea pe lista fiind Norvegia, apoi Finlanda, Elvetia, Italia, Spania si, nu in ultimul rand, Romania.

 

https://youtu.be/KQuJqOnYqWs?list=PLP3gnkn_kORvTgY6QRLwdO0nlhXzd8v3r

Din formula actuala a trupei nu va lipsi, ”Colonelul” Steve Cropper, unul dintre cei mai buni chitaristi ai tuturor timpurilor si pionier al ”sound-ului Memphis”. Figura importanta a miscarii soul din anii ’60, Steve Cropper nu s-a impus doar ca instrumentist si orchestrator (a colaborat cu artisti precum Otis Redding, Sam & Dave si Wilson Pickett) ci si in calitate de compozitor, scriind piese precum „Green Onions”, „In The Midnight Hour” (cu Wilson Pickett), „Knock On Wood” (cu Eddie Flyd) si „(Sittin’ On) The Dock Of The Bay” (alaturi de Otis Redding).

 

Video: Otis Redding – „(Sittin’ On) The Dock Of The Bay” https://www.youtube.com/watch?v=rTVjnBo96Ug

 

Spre sfarsitul anilor ’70, Steve s-a implicat in proiectul The Blues Brothers Band, a facut parte din distributia ambelor filme, s-a bucurat de numeroase aparitii TV alaturi de acest proiect si a sustinut turnee numeroase.

Recent, redactorii revistei britanice MOJO au intocmit un Top 100 al celor mai buni chitaristi din toate timpurile, iar Steve Cropper a fost pus pe locul 2 dupa Jimi Hendrix. In 1992, Steve a devenit prezent atat in Rock And Roll Hall Of Fame (alaturi de Booker T & The MG’s) cat si in Rhythm And Blues Hall Of Fame.

 

In 2007, Steve a primit Premiul Grammy pentru intreaga cariera, iar distinctiile importante nu s-au oprit aici.

Pasiunea pentru muzica a dedicat-o in totalitate publicului. Intr-un interviu acordat pentru earlyblues.com, Steve Cropper spunea ca:

”Este vital sa nu uiti sa te joci! Publicul simte imediat daca mimezi entuziasmul pe scena.”

 

Pe 18 octombrie, la Sala Palatului, The Original Blues Brothers Band nu va mima entuziasmul, ci promit un show de zile mari.

Celor interesati, le aducem la cunostinta faptul ca perioada de presale a fost prelungita pana la data de 20 august.

Biletele sunt disponibile la preturi reduse cu 20%,  in functie de categoria de loc si pot fi achizitionate atat online prin intermediul platformelor online www.ticketnet.ro, www.iabilet.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.startickets.ro si www.eventim.ro,  cat si de la casa de bilete Ticketnet deschis in Unirea Shopping Center etj.2, de la Sala Palatului, magazinul Muzica, Libraria Mihai Eminescu sau agentiile TUI TRAVEL CENTER si Eurolines.

Related posts

Leave a Comment