OFSD Cluj-Napoca a iniţiat în 2015 proiectul “Bucate cu suflet”, o acţiune socială prin care, în fiecare miercuri, doamnele social-democrate oferă o masă caldă persoanelor fără adăpost din Centrul Social de Urgenţă Cluj-Napoca. Proiectul este inițiat și organizat de echipa Mariei Macrea și susținut de deputatul Aurelia Cristea și președintele OFSD Cluj, avocatul Laura Pop.
Centrul Social de Urgenţă asigură adăpost temporar persoanelor aflate în risc de marginalizare și excluziune socială din raza municipiului Cluj-Napoca pentru o perioadă determinată de maximum 6 luni, cu posibilitatea prelungirii în situaţii bine întemeiate şi în cazul situaţiilor de urgenţă pe perioada nopţii.
