Președintele demis al Consiliului Județean Cluj a contestat hotărârea de consiliu prin care a fost schimbat aseară din funcție. El i-a cerut prefectului Gheorghe Vușcan să atace în contencios administrativ hotărârea Consiliului Județean, lucru care ar duce la suspendarea imediată a acesteia și la reîntoarcerea lui Mihai Seplecan la șefia Consiliului.”Legislația în domeniu este clară: nu există nimic de urgență în schimbarea unui președinte de Consiliu Județean. Mai multt, există sentințe ale unor instanțe de judecată care stabilesc acest lucru, iar prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan, a confirmat public că a existat o procedură similară în cazul lui Ioan Oleleu și că atunci el a sesizat ilegalitatea produsă și l-a repus în funcția de vicepreședinte al instituției, acele sentințe judecătorești fiind în legătură cu acel caz. Deși atât Comisia juridică, cât și Secretariatul general al județului au dat aviz negativ proiectului de HCJ promovat de către o majoritate ad-hoc de consilieri județeni, aceștia au hotărât că voința politică primează legii și au produs un abuz destituindu-mă”, a afirmat Mihai Seplecan.
Related posts
-
Ziua Rezervistului Militar, serbată la Cluj-Napoca
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Rezervistului Militar, marcată anual în data de 31 mai, Divizia 4 Infanterie... -
Expoziția „Under Construction” organizată de RIVUS și UAD Cluj-Napoca aduce arta contemporană într-un șantier activ
Cluj-Napoca găzduiește o premieră națională în domeniul artei și regenerării urbane. Proiectul RIVUS, dezvoltat de companiile... -
Ambasadorul Republicii Polone în România, în vizită la Cluj
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit vizita unei delegații oficiale conduse de Excelența Sa,...
