Expoziția a mai putut fi admirată și în Biblioteca Națională a României din București, în Biblioteca Județeană din Timiș, în foaierul sălii de ședințe a Consiliului Județean din Caraș-Severin, precum și în Biblioteca Județeană A.D. Xenopol din Arad.
Corneliu Coposu a fost unul dintre cei mai importanți luptători pentru democrație. El a venit pe lume în 20 mai 1914, în comuna Bobota, județul Sălaj. Tatăl său era preot greco-catolic în localitate, însă, în timpul Primului Război Mondial, Valentin Coposu a fost trimis să asigure asistența spirituală pentru soldații români greco-catolici, care luptau în armata austro-ungară pe frontul din Galiția. Valentin Coposu s-a implicat în lupta pentru Unirea Transilvaniei cu România. După Primul Război Mondial, el a devenit doctor în teologie și protopop, precum și unul dintre colaboratorii lui Iuliu Maniu, liderul PNȚ.
Corneliu Coposu a făcut primele clase la școala confesională greco-catolică din sat, apoi a devenit elev al Colegiului Sfântul Vasile cel Mare din Blaj. El a urmat apoi cursurile Facultății de Drept și Științele Statului din cadrul Universității Regele Ferdinand I din Cluj, unde a obținut licența și apoi doctoratul.
Din timpul studenției, el s-a remarcat drept lider. Corneliu Coposu a devenit președintele Uniunii Studenților Democrați din Cluj și președintele Tineretului Național – Țărănist. În anul 1937, Corneliu Coposu a fost condamnat la trei luni și o zi de închisoare pentru crimă de lezmajestate, pentru că devenise unul dintre opozanții Regelui Carol al II-lea. După eliberare, între 1937 și 1940, Corneliu Coposu a devenit secretar personal al lui Iuliu Maniu, iar din 1940 a devenit secretar politic.
În anul 1945, Corneliu Coposu a fost ales președinte al PNȚ Sălaj, iar în 1947 el a fost arestat, împreună cu numeroși lideri ai PNȚ, în urma înscenării de la Tămădău. Până în an ul 1956, Corneliu Coposu a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În anul 1956, el a fost judecat pentru înaltă trădare contra clasei muncitoare și crimă contra reformelor sociale. A primit condamnarea la închisoarea pe viață. Corneliu Coposu a fost ținut într-un regim de izolare severă, la închisoarea din Râmnicu Vâlcea, până în 1962. În aprilie 1964, el a fost eliberat, împreună cu cei mai mulți deținuți politici ținuți în închisorile comuniste.
Doctorul în Drept Corneliu Coposu a lucrat ca muncitor necalificat, în București. Însă a început să refacă în clandestinitate PNȚ, partid pe care, în anul 1987, l-a afiliat Internaționalei Creștin-Democrate, atunci când a schimbat și numele partidului în PNȚCD.
După căderea comunismului, PNȚCD a reintrat în legalitate, iar în 8 ianuarie 1990 a fost primul partid politic înregistrat la Tribunalul București. Corneliu Coposu a inițiat unificarea opoziției democratice față de neocomuniștii lui Ion Iliescu, în noiembrie 1991, sub forma Convenției Democratice, devenită apoi Convenția Democratică din România. Corneliu Coposu a fost numit în acea perioadă președintele moral al României. El însă a respins acest elogiu, pentru că a spus că nu și dorește să fie președinte pentru că este monarhist. Ionuț Gherasim a relatat că ”pe patul de moarte, Corneliu Coposu a zâmbit o singură dată, atunci când Majestatea Sa i-a transmis sănătate”.
Corneliu Coposu a murit în 11 noiembrie 1995. Nu a avut parte de funeralii naționale, însă sute de mii de oameni au ieșit pe străzi pentru a-l omagia. Moartea sa a generat un val irezistibil de simpatie față de CDR, alianță care a câștigat alegerile generale din anul 1996.
