Sub genericul „Parfum de femeie”, Şcoala Populară de Arte “Tudor Jarda” Cluj-Napoca vă invită în 7 martie, de la ora 17 în sala “Şantier” să participaţi la un spectacol divers de muzică vocal-instrumentală, clasică, uşoară, populară şi coregrafie cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii.
În spectacol vor evolua cursanţii Şcolii de Arte de la secţiile muzicale – canto şi instrumente, coregrafie, cât şi formaţiile artistice ale Şcolii: taraful “Vatră de dor”, formaţia instrumentală “Clussium”, formaţia de muzică uşoară “Napoca”, cât şi trupa de dans modern “Rhythm Nation”. Prezentarea va fi realizată de către actorul Petre Băcioiu. O mare parte a spectacolului – concertul de muzică vocal-instrumentală – a fost pregătită în Tabăra muzicală de iarnă care a avut loc în perioada 10-14 februarie 2014 la Leghia, sub genericul “Anul 2014 – Anul instrumentelor muzicale la Şcoala de Arte Cluj”.