Biroul pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii a publicat pe data de 13 septembrie, raportul anual international pentru libertatea religioasă pe anul 2010.
In ziua când România a semnat cu SUA o serie de acorduri bilaterale legate de scutul antirachetă şi alte probleme de securitate militară, Departamentul de Stat de la Washington critica România şi Biserica Ortodoxă Română în privinţa respectării libertăţii religioase vizavi de minorităţile religioase din ţară. Textul raportului international anual pentru anul 2010 privind libertatea religioasă în lume este publicat în pagina oficială de pe internet a Departamentului de Stat al SUA.
Deşi, în general, actualul guvern de la Bucureşti respectă in justiţie şi în practică libertatea religioasă, totuşi nu există schimbări majore faţă de situaţia criticabilă a anilor trecuţi în ceea ce priveşte respectul faţă de drepturile şi libertăţile religioase în România. Guvernul condus de Emil Boc continuă să facă diferenţieri majore între religiile recunoscute oficial şi grupurile religioase nerecunoscute de stat. La fel, în ceea ce priveşte recunoaşterea oficială a grupurilor sau asociaţiilor religioase guvernul încă impune multe obstacole pentru înregistrarea oficială a acestora.
Biserica Greco-Catolică din România este în continuare cultul căruia i se refuză pe diferite căi restituirea patrimoniului avut la nivelul anului 1948, când această Biserică a fost scoasă în afara legii, iar episcopii, preoţii şi călugării arestaţi. Vechile lor lăcaşuri de cult şi multe alte clădiri, terenuri agricole şi forestiere confiscate şi date spre folosinţă Bisericii Ortodoxe Române, care şi astăzi refuză retrocedarea de drept a acestor bunuri deţinute ilegal.Deşi exsită deja o chemarea la dialog între cele două Biserici istorice româneşti, cea Ortodoxă şi cea Greco-Catolică, problema patrimonială rămâne o problemă majoră, pe care greco-catolicii o consideră de maximă importanţă. Pe de altă parte, instanţele judecătoreşti întârzie nejustificat de mult cauzele de retrocedarea a vechilor biserici greco-catolice înaintate de către comunităţile religioase locale. Exemplul dat de americani este cel al vechii biserici greco-catolice din Şişeşti, Maramureş, folosită de ortodocşi, care după 16 ani de procese prin toate instanţele româneşti, cauza ajunsă la Înalta Curte de Casaţie de la Bucureşti a fost pur şi simplu returnată instanţelor inferioare. Între timp greco-catolicii din sat îşi ţin în continuare slujbele în aer liber sau în case ori şuri, pe când ortodocşii reuză pur şi simplu propunerea uniţilor ca slujbele religioase să se oficieze alternativ în unica biserică din localitate. Acest fel de întârzieri se întâlnesc în majoritatea cazurilor privind rezolvarea retrocedării lăcaşurilor de cult greco-catolice pe baza hotărârilor judecătoreşti.
Au fost remarcate multe cazuri în care ortodocşii deşi deţin două biserici în sat (una veche greco-catolică şi alta nouă, ortodoxă), refuză retrocedarea celei care a aparţinut greco-catolicilor, mai mult, preferând să-şi ţină închis propriul lăcaş de cult, în timp ce în celălalt ce a aparţinut greco-catolicilor, îşi oficiază slujbele religioase. Sau este înfiinţată în localitate o a doua parohie ortodoxă.
Pe de altă parte, o parte din clerul ortodox, în mai multe cazuri, au arătat o ostiliatate vădită faţă de membrii altor confesiuni creştine sau ale altor culte religioase, criticând misionarismul acestora pe teritoriul României.
Biserica Greco-Catolică reclamă de asemenea justeţea rapoartele demografice cu privire la apartenenţa religioasă a populaţiei României pe care guvernul le afişează oficila în urma recensămintelor efectuate în ultimii 20 de ani. Biserica Greco-Catolică spune că este voit subestimată faţă de proporţia reală a credincioşilor ei în rândul populaţiei României. În statisticele oficiale sunt recunoscuţi aproximativ 1% de creştini greco-catolici în România, în timp ce reprezentanţii culturlui greco-catolic spun că la ora actuală în ţară trăiesc aproape 3,6% de greco-catolici. Discriminare pe care guvernul o face şi atunci când oferă fonduri din banul public cultelor religioase recunoscute, sumele fiind date în funcţie de numărul de credincioşi raportat la întrega populaţie a ţării.
Autorităţile locale împreună cu reprezenatnţii Bisericii Ortodoxe din zona respectivă impun în continuare o serie de restricţii privind ridicarea de către alte confesiuni creştine sau culte religioase de lăcaşuri de cult (exemplul dat este cel din comuna Săpânţa, jud. Maramureş, unde primaărie refuză acordarea dreptului de constuire a unei noi biserici greco-catolice, cea veche fiind deţinută de ortodocşi care refuză retrocedarea). La fel, când este vorba de cimitirele din unele localităţi, unde membrii altor confesiuni creştine sau culte religioase au probleme în ceea ce priveşte înmormântarea membrilor decedeţi din propria comunitate.
Este remarcat faptul că nici până în prezent primăria Bucureştiului nu a rezolvat problema cimitirului musulman, un teren pe care membrii respectivei comunităţi religioase l-au cerut încă cu destui ani în urmă, iar doleanţele lor au rămas fără răspuns din partea autorităţilor locale.
Ministerul Educaţiei este acuzat încălcarea drepturilor şi de mistificarea istorieo de o serie de minorităţi religioase pentru faptul că în manualul de religie ortodoxă din 2006, reeditat între timp, valabil şi astăzi, aceste culte religioase, precum Martorii lui Iehova, Bahai sau Mormonii, sunt secte ce “reprezintă o adevărată ameninţare faţă de societate”, , scete care spală minţile oamenilor, îi îmbată cu texte religioase, îi şantşează sau le exploatează stare lor de sărăcie. Însă, în acelaşi timp, statul român nu a amendat astfel de situaţii care nu s-au petrecut în perioada cercetattă de Deprtamentul de Stat al SUA. De asemnea, în paginile respectivului manual de religie, apariţia Bisericii Greco-Catolice la începutului secolului XVIII este descrisă ca fiind de fapt rezulatul prozelitsimului catolic din Transilvania.
De asemenea este criticată posibilitatea limitată de asistenţă religioasă în armată, spitale şi alte instituţii publice a cultelor religioase minoritare, o discriminare vizibilă faţă de care cultul majoritar, Biserica Ortodoxă Română, este net superior avantajat.
